Pro familia Barbu, UK

O, Tată, Dumnezeu, m-auzi când Îți vorbesc?
Sunt tare singur Doamne și gânduri mă muncesc,
Mă tot frământ întruna, soluții caut, izbândă,
Dar greu-i greu și pare c-am parte doar de-osândă,

Știu c-am greșit Părinte, n-am fost un om integru!
Am transformat culoarea, adesea-n gri și negru,
Dar n-a fost cu intenție! Ea, firea, bat-o vina,
M-a depărtat de Tine, a refuzat Lumina!

Nu condamnați prieteni! Nu aruncați cu piatra!
Mai bine-ntindeți arcul ca să lansați săgeata
Iubirii, căci mă doare și vorba și mustrarea!
Acum nu e momentul! Nu-mi auziți strigarea?

E-nlăcrimată clipa ce parcă nu mai trece,
Am obosit o, Doamne, e noapte și e rece,
Sufletu-n mine plânge sub ploi de primăvară,
Nu frigul mi-e potrivnic, ci lumea de afară!

O lume idolatră, cuprinsă de păcate,
Ce nu-mi dă nici o șansă la adevăr, dreptate,
Căci mi-a luat copiii, mi-a rupt inima-n două,
Acum au un alt tată și au o "mamă" nouă!

Mă iartă pentru clipa când n-am vegheat Părinte,
Dar îmi ascultă glasul, copiii au sorginte,
Nu sunt uitați, iubirea ce-o port în pieptul meu,
Mă-ndeamnă azi la luptă chiar dacă este greu!

Nici foametea, nici setea, nici ploaia și nici vântul,
Nu îmi vor sta în cale, am ajutor Cuvântul
Ce-mi spune: "Nu te teme, Eu sunt mereu cu tine!"
De-aceea merg 'nainte, căci Domnul e cu mine!

Îmi vreau 'napoi copiii, au mamă și au tată!
Nu pot s-accept ca alții să-i crească! Niciodată!
Am amintiri duioase, de pace și iubire,
Azi lupta-i inegală, dă Doamne izbăvire!

Tu poți să pui în inimi de piatră duh de pace,
De milă și iertare! Suflarea-n mine zace,
Sunt copleșit, vreau Tată să-mi strâng pruncii la piept,
Oricât ar fi nevoie, eu Doamne îi aștept,

Să vină iar acasă, vreau să le fie bine,
Isuse, Doamne Sfinte, fă astăzi o minune,
Tu ești Capul familiei, zidește-ne-mpreună,
Să lăudăm cu toții măreața Veste Bună!

Să ne-așezăm piciorul pe Stâncă, Doamne Sfinte!
La ruga mea în lacrimi, Părinte, ia aminte!
Familia întregește, adu iar bucuria
În sufletul ce-și plânge cu of, nimicnicia!

E-nlăcrimată clipa ce parcă nu mai trece,
Am obosit o, Doamne, e noapte și e rece,
Sufletu-n mine plânge sub ploi de primăvară,
Nu frigul mi-e potrivnic, ci lumea de afară!

Și totuși, am prieteni și frați ce sunt cu mine,
Mă-ncurajează Tată, acțiunea mi-o susține,
Binecuvântă-i Doamne, dă har și
bucurie,
Să fim a Ta familie, aici și-n veșnicie!

20/05/16, Barcelona -Lucica Boltasu