text Poezii crestine

Prin rodul gurii ai parte de bine!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Prin rodul gurii ai parte de bine!


O femeie înțeleaptă
Casa, bine și-o zidește
Cea nebună, de îndată
Singură, și-o prăbușește

Omul, care-i temător
Umblă în înțelepciune,
Cel nebun, merge ușor
Pe drumul înspre pieire

Cel drept, nu minte vreodată
Cel nebun, e mincinos,
Pricina mereu o cată
Și este batjocoros

Omul care-i priceput
Știința, ușor o înțelege,
Cel nebun e încrezut
Din ce-i bun, nimic, n-alege.

Acel care-i chibzuit
Vede calea de departe,
Cel nebun e zăpăcit
Nici de-ar învăța, nu poate

Acel ce-i nesocotit
Cu păcatul des glumește
Dar omul cel chibzuit
La ce face, se gândește

Necazu bine-l cunoaște
Inima, ce-i încercată
Bucuria când se naște
Ea, nu este alungată

Cel rău, casa-și nimicește
Caci nu are judecată
La cel bun, casa înflorește
Ea, de Domnu-i apărată

Omu-n viață cât trăiește
Bune căile îi par,
Dar, apoi se adeverește
Moartea, va primi în dar

Cel deștept e temător
Dar, cel rău e îngâmfat
E crud, înfiorător,
Tot timpul e supărat

Cel sărac, este uitat
Chiar de prietenii ce-i are
Cel bogat, e căutat
Prietenii lui, nu au stare

Acel disprețuitor
Numai păcate își face
Dar, acel îndurător
Cu Domnul, va fii în pace.

Amin

Câmpia Turzii, 16 noiembrie 2015

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>