text Poezii crestine

Prin EL suntem biruitori

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: 1Cor. 15/57 ""Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu,
care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!"" Amin.

Știm că în pocăință drumul e greu
Oricât ar fi un om de credincios...
Că necazuri vin și ne lovesc mereu,
Dar noi avem credință în Dumnezeu
Și-n Domnul nostru Isus Hristos.

Că prin credință avem făgăduința
Și suntem socotiți neprihăniți;
Credința în Hristos aduce biruința,
Prin El avem o viață nouă, pocăința,
Prin harul Său noi suntem mântuiți.

Suntem aleșii Lui, suntem chemați
La viață în Hristos, și la sfințire...
Prin Jertfa Lui suntem răscumpărați
Și suntem pe deplin încredințați
Că-n nimeni altul nu e mântuire.

Și mulți nu văd că a Lui bunătate
Ne îndeamnă zi de zi la pocăință;
Să fim ai lui Hristos, întâi de toate,
Prin El avem iertarea de păcate -
Și cei neprihăniți trăi-vor prin credință.

Nu-i ușor pe cale când suntem loviți
De strâmtorări și de încercări mereu;
Dar Mântuitorul spune: "Îndrăzniți!"
Și dacă nu suntem de inimă osândiți,
Atunci, să îndrăznim la Dumnezeu.

Și această îndrăzneală presupune
Că dacă vom cere Domnului ceva,
După voia Lui, plecați în rugăciune,
Avem de la Isus această promisiune
Că Tatăl ne ascultă și vom căpăta.

Și dacă noi, prin rugăciuni vom cere
Să ne-ntărească Domnul în credință,
Ca să umblăm prin ea, nu prin vedere,
Mărturisindu-L pe Domnul cu putere -
El ne va da în lupta noastră biruință.
Amin.

Alba Iulia la 3 februarie 2024





Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>