text Poezii crestine

Prietenul nostru, Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Prietenul nostru, Isus


Suntem prieteni cu Isus
Nu mai suntem robii Lui
Cu El vom ajunge sus
În înaltul cerului.

Stăpân nu se socotește
El ni-e prieten, ne e frate
Nimic nu își însușește
Cu noi le împarte, toate

El în dar, viața ne-a dat
Și-a murit, ca să ne scape
El, Isus cel minunat
Să ne izbăvească, poate.

Toate ce le-a pregătit
O dată, le vom vedea
El e Domnul nost iubit
Cu El cerul vom vedea.

Robul nu știe ce face
Cel care îl stăpânește,
În fața lui gura-i tace
Face totul, nu cârtește,

Tainele, nu i le știe
Celui care îl conduce
Egal, nu poate să-i fie
Execută și se duce

Acolo, unde-i trimis,
Face, ce se poruncește
Împlinește ce-i e zis
Niciodată, , nu cârtește.

Suntem prieteni cu Isus
Căci El totul ne-a promis
Cerul cu îngeri, de sus
Minunatul Paradis.

Totul este pregătit,
Să trăim în veșnicie
Lângă Fiul sfânt, iubit
În mândra-i Împărăție.

Dinainte am știut
Tot ce se va întâmpla
El, secret nu a ținut
Toate, le vom căpăta

Cu Domnul vom moșteni,
Spre a Lui slavă vom cânta
Veșnic cu El vom trăi
Ce-a promis, vom căpăta.

Amin

Câmpia Turzii, 25 mai 2024

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>