Povestirea unei pocăinţe

De pe nori omătul
nu vrea să s-oprescă să ningă.
Lupul lup
a ieșt din bârlogul lui sufocat
Și de covor
(de-argintiu ce-i )
parcă nu vrea să se-atingă,
De zboară
deasupra câmpului imaculat.


Nici înante
urme nu sar
și urme nu sunt și după
Însingurat gonește prin alb
atât de-animalic și sur
Că brazii în nea încărcați
l-arată și strig: ”Lupul! Lupul!”
Iar el tot aleargă stingher
urât și respins de toți dimprejur.


Pe-o clipă s-opri
și iarna-l întroduse-n sacoșă,
Că blana-i întunecată o-nghite
a fulgilor dornicii nori;
Doar țipă cinstit și strident,
din dalbul lor,
limba lui roșie
Și nu știe că sub copaci,
în albe halate,
pândesc vânători.

Nici nu bănuiește câți ochi
din alb-inocent îl destupă,
Că țevi,
ca ochii de șerpi,
îl aţintesc fără dor.
C-atâtea inimi tot bat în cor:
„Lupul, lupul, lupul...”
Și toate-l omoară
și îl jupoaie -
trofeu al mândriilor lor.

Trăsni eterul sfărmat
de-o hulpavă împușcătură.
Liniștea poala-și luă în mâini
și fugi repezit.
Armele latră din jur
spre viața-ncolțită și sură
Ce se zbuciumă
prin iadul acest
sălbatec și-nnebunit.


Urlete-l gonesc peste tot:
Ucide-l! Ucide-l! Ucide!
Din albe halate se-aude
cruzimea cum curge fioros,
Iar el,
singurel,
încleștat
nu are când a mai decide
Pe unde și-ncotro
să-și pună viața la dos.

Căci unde n-ar încerca
puterea să își arunce,
Îl scuipă cu-alice și glonți
oricare copac și tufar...
Pe unde, Isuse, s-o-apuce?
Ah,unde, Isuse, s-o-apuce?
Tu, poate, Te-ai mai îndura
de lupul acesta hoinar.

Isus a venit!
Lupul cercul
de oameni și arme
îl frânge!
Îi lasă pe toți
alergând
prin codru speriat și nebun
„Ia-n uită-te, bre,
nici o rană,
un fir măcar nu e de sânge!
I-a mers!”
Vânătorii se miră și-n ciudă-informația-și spun.

Vânatul nu-i mai aude,
nici vrea să-și arate triumful ,
Ci taie ninsoarea ca umbra,
pășește ninsoarea ecou,
Că albii copaci și tufarii
n-au când să mai strige:
Ia! Lupul!
El nu e!
Un altul trăiește...
El nu e! E lupul cel nou!

Veni în bârlogul său mut,
ce totuși cu cald îl primește;
Se scutură istovit
și întră în casă mărunt...
Dar ce e cu el?..
Blana lui
tot una se argintește
Plecă cenușiu de acasă.
Muri
să revină cărunt!