text Poezii crestine

Poveşti de adormit copiii?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
POVEŞTI DE ADORMIT COPIII?

Nu, nu-s poveşti de adormit copiii
Acele fapte descrise în Cuvânt
Cei ce le neagă sunt nişte robi ai firii
N-au cunoscut chemarea nemuririi
Şi sunt ghidaţi de un netrebnic vânt.

Nu sunt poveşti ci sunt evenimente
Ce-s înţelese clar de cei predaţi,
De cei ce-au renunţat la sentimente
Ce-mbrăţişează gânduri şi curente
Care produc zânzanii printre fraţi.

Nu sunt poveşti, ci relatări atinse
De unda lină a Duhului curat
Şi pun în noi încredinţări nestinse
S-avem, mereu, fiinţele convinse
Că-I viu Acel ce ne-a răscumpărat.

Nu sunt poveşti, ci întâmplări reale
Menite să formeze cerescul orizont
Ca pelerinii mergând pe-ngusta cale
Să poată birui ispitele din Vale,
Să n-aibă soarta lui Pilat din Pont.

Din basme nu culegem gânduri sfinte,
Nici dorul de-a fi cu Cerul conectaţi
Ci Slova vie ne leagă de incinte
Unde nu sunt neguri, nici morminte
Şi unde, nicicând, n-om fi întristaţi.

O, sfânt Volum ce dai încredinţarea
Ce nu o poate da un pământean
Din paginile-ţi sfinte am înţeles chemarea
Ce-asigură în Paradis intrarea
Conform cu răscumpărătorul plan.

9 Noiembrie, 2010



















Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

Far să-ți fie Cartea Sfântă
Far să-ți fie Cartea SfântăȘi lumină pe cărare.Când ispite te frământăȘi lumea din jur te-ncântăSă primești îndemnuri clare.Să primești din ea viațăȘi putere, bucurie.Și în tot ce-ți stă în fațăÎn fie... Citeste mai mult >>
Chiar dacă nu Te văd
Chiar dacă nu Te văd, știu că exiștiCă ești cu mine în orice împrejurareDe când mă scol și până când adorm Tu mă veghezi în bunătatea-Ți mare.Sunt mame care-și părăsesc copiiDar Tu, Isuse nu mă vei lă... Citeste mai mult >>
E greu...
E greu să mergi pe cale când spinii te rănescȘi greu să poți zâmbi când lacrimi nu se-opresc...E greu să lupți cu valul când trupu-i obositȘi greu e să iubești când toți te-au părăsit!E greu să stai p... Citeste mai mult >>
Îmbracă-mă Părinte bun...
Îmbracă-mă Părinte bun cu haina dragostei divineSă pot privi mai mult spre ceruri... să știu că Tu ești lângă mine...Îmbracă-mă cu Duhul Sfânt să fiu în lume o luminăCând noaptea brațele-și întinde și... Citeste mai mult >>
Te chem Părinte...
Te chem Părinte... Simt în sufletCum teama-ncet se furișeazăȘi vine cu alai de gânduriȘi-ngrijorarea o urmeazăCăci multă-i tulburarea-n lumeIar dragostea-i așa puțină...Se spune răului că-i bineȘi-s c... Citeste mai mult >>
Grija mântuirii tale
Grija mântuirii taleNiciodată să nu-o lași:Nici pe mâine, nici pe soartă,Nici pentru chiar lumea toată;Nici pe moarte, nici pe urmași,Nici pe sfinții înaintași.Dacă singur nu-ți porți grija,Cine altul... Citeste mai mult >>
Lumina albă
Lumina Albă daţi-o vieţii meleAcea lumină veșnică de sus,Ca să rămân şi-n ceasurile greleStrăluminat de chipul lui Isus.Lumina Albă și desăvârşităE viața pentru mine ne-ndoios,Pe calea-ngustă și nepri... Citeste mai mult >>
Evanghelia ce-am primit
1 Corinteni 15:1-11Evanghelia ce-am primitNu-i de-obârșie omenească:E Cuvântul împlinit,Hrana cea duhovnicească.Apostolii ne-au propovăduitVestea mântuirii,Cum Isus Domnul a venitȘi-a-mbrăcat mantaua... Citeste mai mult >>
Pe drumul rugăciunii
Am să simt călăuzirea Duhului printre înfrângeriȘi-am să simt împreunarea dintre plâns și biruințăNumai dacă-l am pe Domnul, numai dacă sfinții îngeriLa chemarea rugăciunii vor sări în suferință.Doamn... Citeste mai mult >>
Cât de minunat vedem
Cât de minunat vedemÎmpletită-n viața toată:Orice cale ce-o urmăm,Orice gând care-l avem,Orice faptă-i cu răsplată,Orice har de sus se-arată.Numai cei nebuni și orbiNu văd cum se răsplătește.Chiar și-... Citeste mai mult >>