Poveste din Viitor

POVESTE DIN VIITOR
De Ana Lazar Whitfield

Era şapte dimineaţa. Soarele abia răsărise...
Şi-mi orbea complet privirea... O frumuseŢe nedescrisă...
Ca un râu de FIER şi STICLĂ, se scurgea încet, şoseaua...
Şi... pe patru benzi deschise, ziua-şi începea reţeaua.
Mă uitam în stânga,-n dreapta... feţe triste... obosite...
Toţi, ca pe banda rulantă, ne duceam la "slugăriţe".
Agitaţi... nervoş, şoferii-şi făceau semne duşmănoase,
Blestemând în gând, chiar soarta lege-acestea păcătoase.
Mi-am dat radio-ul tare, şi mi-am zis în gândul meu:
"Doamne, cât o să mai fie, până vii ca să ne iei?
Cât mai îndurăm aicea? Cât mai "îngrăşăm Cezarul"?
Până când plătim tributul şi ţinem arzând altarul?"
M-am mutat atunci cu gândul la viaţa aşteptată si mi-am zis:
"Nu mai e mult! Încă puţină, foarte puţină vreme...."
...când, deodată, ca un sunet de fanfare cu trompete şi chimvale,
Strigăte de bucucrie, au umplut întreaga zare!!!
- A SOSIT!!!! E ÎMPĂRATUL!!! Vine să mă ia Acasă!...
MIRELE din strălucire vine după-a-Sa Mireasă....!!!!!
Şi cu mâinile întinse, am simţit cum mă ridică...
Şi-am pornit spre zări albastre, fără griji şi fără frică.
Doar pentru o clipă scurtă, am vrut să mă uit-napoi...
Să văd ce-o fi cu maşina .... sau casa... sau cu voi...
Dar, degeaba încercam să-mi iau ochii de pe EL
Că şi inima, şi gândul, 'mi-erau doar DIVINUL MIEL!
Şi-am pornit atunci spre ceruri ca un stol de porumbei...
Şi-am trecut de mii de aştrii ... pân’ la poarta gloriei;
Ah! Diamante... pierte scumpe-mpodobeau Cetatea Sfântă...
O splendoare, ce doar îngerii o cântă...
Ca un foc de bucurie mi s-a aşezat în suflet
După-o lungă aşteptare, voi primi odihna dulce...
Voi fi veşnic cu-Mpăratul .... nu va fi nici-o-ntristare,
Nici durere, nici necazuri... ci continuu, sărbătoare!!!
S-a deschis poarta cea mare şi-am văzut alei de îngeri...
Îmbrăcaţi de sărbătoare, întâmpinând pe cei din "plângeri"...
Şi... eram c-o mulţime mare...
Albi... şi negrii... mic... şi mare...
Dar eram toţi înfrăţiţi;
Şi c-un cor de milioane, dădeam slavă MIELULUI!
Cântam: " Glorie!"; "Mărire!"; "Slavă veşnică REGELUI!"
...........................................................................
Dar... chiar atunci, mi-a sunat ceasul...(!)
...doar un vis?!... O, Doamne Mare.... !
(Mi-a oftat inima frântă)... şi cu mare întristare,
Mi-am reamintit de locul ce-l doresc cu-atâta dor...
Cel puţin, am avut harul să trăiesc în viitor!
Nici nu-mi deschisesem ochii şi mi-am zis în gândul meu:
"NU MAI E MULT... ÎNCĂ PUŢINĂ...
...FOARTE PUŢINĂ VREME...
ŞI CEL CE VINE, VA VENI, ŞI NU VA ZĂBOVI.
AMIN!