Pomul Vieţii

Pomul Vieţii

Când în lucrarea de creare a omului de pe pământ,
Grădina Eden i-a lăsat-o, ca loc de locuinţă sfânt,
Dumnezeu i-a încredinţat-o s-o lucreze şi păzească
Si de Lucifer, vrăjmaşul, cu atenţie, să se ferească
Ascultând porunca dată, ce-a fost zisă prin Cuvânt.

Istoria apostaziei, de Dumnezeu i-a fost transmisă
Spre a cunoaşte pe deplin, că amăgirea sa extinsă,
În cerul sfânt a convertit a treia parte dintre îngeri,
Ce s-au unit în bătălia, încrâncenatei lor înfrângeri
Când el şi oastea lui întreagă de Isus a fost învinsă.

În mijlocul Edenului, se-afla superbul pom al vieţii
Şi ale cărui fructe-aveau, vigoarea sfântă a tinereţii,
Care-ar fi fost perpetuată dacă-n deplină ascultare
Ar fi ramas de Dumnezeu, în sfânta lui încredinţare
Necoborând în adâncul, cel obscur şi negru-al ceţii.

Oferta pomului de viaţă, a fost strict condiţionată,
Si ea în cele din urmă, a fost retrasă, când călcată,
A fost porunca ce i-a dat, că ei n-au voie a mânca
Din pomul cel al cunoştinţei, răul spre-a nu-l învăţa
Spre a-l şti să-l făptuiască, cu conştiinţa vinovată.

De ar fi fost ascultător de Dumnezeu pân-la sfârşit
La-al vieţii pom, omul avea, accesul liber, neoprit,
Şi el atunci ar fi trăit veşnic, sub grija sacră a iubirii
A Celui Sfânt ce a creat toate, spre bucuria fericirii
Fiind în acelaşi consens cu toate lumile ce le-a zidit.

Intenţia Lui Dumnezeu, de Lucifer a fost stopată
Prin faptul marii amăgiri, şi-a tacticii sale adoptată;
Şi când pe om l-a biruit, luându-i dreptul suveran
El sie-şi l-a atribuit, în chip despotic, în mod tiran
Devenind rege al lumii, pretinzând că-i este dată.

Iubirea însă a fost mai tare, caci Ea păcatu-a biruit
Prin jertfa mare de la cruce a Fiului Său Prea Iubit,
Ce-o stabili restaurarea când cerul si pământul nou
Vor îngâna cântecul dulce,... al noii ordini prin ecou
Că mântuirea a fost posibilă, numai prin Isus jertfit.

Căci ordinea va fi schimbată, a faptelor în derulare,
Si lucrurile depăşite, prin Planul de Răscumpărare,
Vor fi altfel dirijate, să-şi împlinească-a lor menire...
Spre fericirea lumii noi, salvată fiind prin mântuire
Contribuind cu-aportu-adus, la laudă şi la-nchinare.

În scumpa scoală viitoare, din a Edenului grădină,
Nu vor mai fi aceleaşi probe, omul să-l poată reţină,
De a mânca din pomul vieţii; ci liberă, mare favoare,
De-a folosi fructe şi frunze va avea-n viaţa viitoare
Ca permanenta tinereţe, etern să-şi poată menţine.

Nu va mai fi acolo pomul, ştiinţei binelui şi-al răului,
Ca un mijloc unic de testare, din partea Creatorului,
Nu va mai fi nici ispititor, cu-a sa putere de-amăgire,
Căci el pe veci va fi distrus, din ordinea în primenire
Şi frumos va fi şi minunat, drumul sfânt al viitorului.

Toti mântuiţii-n marea jertfă, a Fiului lui Dumnezeu,
Vor stărui prin ascultarea, Iubirii ce-n sfânt apogeu,
S-a dăruit în umilinţă, pe acel lemn de grea tortură
Al crucii care, sub blestem, a întrecut orice măsură
Căci păcatul lumii-ntregi, l-a apăsat destul de greu.

Ei au trecut de testul mare, al răului, prin lupta lor
Ce au purtat-o prin credinţă în Domnul ca Izbăvitor,
Şi numai scumpa veşnicie, va fi în stare ca s-arate
Minunea tainei cea întrupată gândită din eternitate
Că pentru-a omului salvare se va găsi-un Mântuitor.

Flavius Laurian Duverna
16 februarie 2007