text Poezii crestine

Pocăința adevărată

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Pocăința adevărată
Este Nașterea de Sus.
Fără ea nu-i mântuire,
Fără ea nu-i propășire.
Dumnezeu așa a spus
Prin cuvântul lui Isus.

Pocăința adevărată
Nu-i pe-o zi când s-a făcut,
Ci s-aducă bucurie.
Ea e pentru veșnicie
Un hotar de netrecut
Pentru cel nepriceput.

Dacă mintea celui care
Se căiește-ar fi așa:
Înainte de cădere,
Ar birui prin veghere.
Și cine oare-ar mai cădea?
N-ar mai fi lacrimi atâtea.

Dar nefericit e-acela
Care nici când a căzut
Tot n-ajunge mai cu minte,
A veghea de-atunci ’nainte
Și e-n veci de veci pierdut
Că putea, dar nici n-a vrut.

Noi vom plânge mai amarnic
Pururi faptele acele
Ce le-am vrut mai cu putere,
Deși aveam și bariere,
Am ținut mai mult la ele.
Acum curg lacrimi să le spele.

Cu cât acoperi focul,
Cu-atât l-aprinzi mai tare.
Mărturisește-ți vina
Și vei vedea lumina
De vrei a ta-ndreptare
Și-ntărire pe cărare.

Și leapădă păcatul,
Dacă dorești iertare,
Că rana acoperită
Nu e tămăduită,
Nu-și află vindecare,
Ci te ustură și doare.

Nu fi grabnic cu răspunsul,
Ci fii grabnic cu-ndreptarea.
Atunci nu te-alegi cu biciul,
Ci te-alegi cu avantajul
Și cu binecuvântarea
Că-ți îndrepți smerit purtarea.

Prima grijă te învață
Ca să fii mereu smerit,
Să-ți îndrepți a ta viață
Înspre cer, cu siguranță,
C-ai să vezi mai deslușit
Să-l îndrepți pe alt greșit.

Cine-ajunge să-și dea seama
Că e tare patul său;
Peste noaptea care vine
N-are să mai doarmă bine,
Ci din ce în ce mai rău,
Gândind că e nătărău.

Cine-ajunge să-și dea seama
De păcatu-n care zace;
Până-l leapădă și scapă
Nu mai merge nici la apă.
Conștiința nu-i dă pace
Până când ce-i rău desface.
Amin. (Miercuri, 17 februarie 2021)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>