Pocăința adevărată

Pocăința adevărată
Este Nașterea de Sus.
Fără ea nu-i mântuire,
Fără ea nu-i propășire.
Dumnezeu așa a spus
Prin cuvântul lui Isus.

Pocăința adevărată
Nu-i pe-o zi când s-a făcut,
Ci s-aducă bucurie.
Ea e pentru veșnicie
Un hotar de netrecut
Pentru cel nepriceput.

Dacă mintea celui care
Se căiește-ar fi așa:
Înainte de cădere,
Ar birui prin veghere.
Și cine oare-ar mai cădea?
N-ar mai fi lacrimi atâtea.

Dar nefericit e-acela
Care nici când a căzut
Tot n-ajunge mai cu minte,
A veghea de-atunci ’nainte
Și e-n veci de veci pierdut
Că putea, dar nici n-a vrut.

Noi vom plânge mai amarnic
Pururi faptele acele
Ce le-am vrut mai cu putere,
Deși aveam și bariere,
Am ținut mai mult la ele.
Acum curg lacrimi să le spele.

Cu cât acoperi focul,
Cu-atât l-aprinzi mai tare.
Mărturisește-ți vina
Și vei vedea lumina
De vrei a ta-ndreptare
Și-ntărire pe cărare.

Și leapădă păcatul,
Dacă dorești iertare,
Că rana acoperită
Nu e tămăduită,
Nu-și află vindecare,
Ci te ustură și doare.

Nu fi grabnic cu răspunsul,
Ci fii grabnic cu-ndreptarea.
Atunci nu te-alegi cu biciul,
Ci te-alegi cu avantajul
Și cu binecuvântarea
Că-ți îndrepți smerit purtarea.

Prima grijă te învață
Ca să fii mereu smerit,
Să-ți îndrepți a ta viață
Înspre cer, cu siguranță,
C-ai să vezi mai deslușit
Să-l îndrepți pe alt greșit.

Cine-ajunge să-și dea seama
Că e tare patul său;
Peste noaptea care vine
N-are să mai doarmă bine,
Ci din ce în ce mai rău,
Gândind că e nătărău.

Cine-ajunge să-și dea seama
De păcatu-n care zace;
Până-l leapădă și scapă
Nu mai merge nici la apă.
Conștiința nu-i dă pace
Până când ce-i rău desface.
Amin. (Miercuri, 17 februarie 2021)