Pentru-a Ta împărăţie

Pentru-a Ta împărăţie

Doamne mare-Ţi este voia
Şi ascunsă-n dibăcie
Să-Ţi creşti cetăţeni de-aicea
Pentru-a Ta împărăţie

Să se lupte ei cu firea
Şi cu poftele din ea
Să refuze-ntreaga lume
Pentru-mpărăţia Ta

Mare-Ţi e înţelepciunea
Şi adâncă de grăit
Pe ce scări urcaşi ateul
Până când l-ai convertit?

Toate sunt deşertăciune
Totul goană după vânt
Aşa spun vizionarii
Cari văzură-al Tău pământ

Renunţând la orice şanse
Din mormanul pământesc
Că vor moşteni odată
Ce prin Duh abia zăresc

Ca să-Ţi faci gelos poporul
De slava-Ţi superioară
Ai răpit pe mulţi la ceruri
Să le-araţi slăvita-Ţi ţară

Dar din grupul de iscoade
Emigraţi pe-acest pământ
A Ta slavă nu putut-au
S-o traducă în cuvânt

Aşa spun loan şi Pavel
Ezechiel şi Solomon
Căci ce le văzură ochii
N-a ajuns la vreo ureche
Şi la inimă de om

Căci podoaba ţării Tale
Pe toţi mi i-a convertit
Şi din cei răpiţi la ceruri
Unii nici n-au mai venit

De-ai răpi nori de iscoade
În a Ta împărăţie
Mulţi din ei nu s-ar întoarce
Ca Enoh şi ca Ilie

Ne îndeamnă chiar natura
Cu podoabele din ea
Să luptăm cu toată râvna
Pentru-mpărăţia Ta

Dacă munţii cei din lume
Sunt un scut răcoritor
Pentru cei loviţi de soartă
Un prilej de sanator

Printre stânci ţâşnesc izvoare
Cu un aer răcorit
Ca să-şi potolească setea
Călătorul obosit

Jos,sub sol,e minereul
Ca şi aurul şi-argintul
Sus pe munte,cor de păsări
Care nu-şi sfârşeşte cântul

Tu eşti muntele nost' Doamne
Noi la Tine-am alergat
Tu eşti nouă sanatorul
Eşti izvorul de-adăpat

Tu ne porţi nouă de grijă
Ne dai aurul şi argintul
Cât vom sta pe Tine,munte
N-o să ne-nceteze cântul

Dacă-n straturile lumii
Găseşti ape minerale
Unde-aleargă omenirea
Să fie salvaţi de boale,

Jos, din flori de pe câmpie
Şi din frunza pomilor
Din esenţa lor extrasă
Scoţi un leac vindecător

Farmaciile sunt pline
De esenţa inventată
Şi din seva unei frunze
Multă lume e salvată

Doamne,ştiu că râul vieţii
Este apa cea mai mare
De-ar fi toată lumea gravă
El s-o vindece e-n stare

Iar pe malul drept,Isuse
Sădişi pomul cel mai scump
Care-i verde-ntotdeauna
Şi rodeşte-n orice timp

Fructul lui îl dai ca hrană
La poporul călător
lar din frunze scoţi esenţa
Leacului vindecător

Doamne, Tu eşti laborantul
Farmacistul cel mai mare
Tu cunoşti orice durere
Care-o are fiecare

Câte rane, câte boale
În corp nu ne-au atacat
Toate-n timpul rugăciunii
Duhul Tău le-a vindecat

De n-ar fi pomul vieţii
Să dea umbră omenirii
Mulţi, pe căile credinţei
S-ar topi de-arşiţa firii

Ori de foame, ori de frică
Ori boli sau ameninţare
Multe planuri are iadul
De-a opri pe fiecare

Dar din cei ce Te găsiră
Scumpule Mântuitor
Orişicât luptă Satana
Nu-i opri din drumul lor

Încercă să-i dea la fiare
Şi-n cuptoare să-i arunce
Nu ştiu c-a Ta putere
Flacăra de foc o stinge

Iar în groapa adâncită
Câţiva metri în pământ
Stăteau fiarele flămânde
Câteva zile la rând

Aşteptau cu sete prada
Foamea a şi-o stâmpăra
Şi când le-arunca un suflet
În aer îl sfâşia

Dar minune fu o dată
Când Danil fu azvârlit
Leii stau trântiţi pe vatră
Parcă s-au îmbolnăvit

Erau blânzi, erau domestici
Parcă nu mai erau lei
Danil în mijloc la fiare
Stătea ca-ntre nişte miei

Căci un înger intră-n groapă
Şi-nchide a leilor gură,
Dar i-a-nchis şi lui Satana
Şi la cei ce-l aruncară

Căci credinţa nu stă-n vorbe
Şi nici nu e teorie
De creştini e declarată
Pururea dovadă vie

Samson într-o luptă dârză
Încrezăndu-se în dar
Ucise-o mie de oameni
Cu o falcă de măgar

Iar la-ntoarcere spre casă
Vede-n drum un leu culcat
Şi pe-acela într-o clipă
Ca pe-un ied l-a spintecat

Câte n-a lucrat puterea
Duhului lui Dumnezeu
Câte temniţi nu deschise
Liberând poporul Său

Câte guri de lei nu-nchide
El în fiecare zi
Că de n-ar fi-aşa putere
Turma Lui s-ar risipi

Că de când primişi cuvântul
Eşti ca-ntr-o groapă de lei
Toţi din casă sar la tine
Să te sfâşie-ntre ei

Între soţ şi-ntre soţie
Între copii şi părinţi
Să vezi chiar în loc de zâmbet
Numai scrâşnete din dinţi

Şi duşmanii de credinţă
Leii care-n drum îţi iasă
De multe ori la creştinul
Îi sunt fraţii lui din casă

Şi răbdând aşa-n tăcere
Fără ca să-ţi faci dreptate
Se-mblânzesc toţi de ruşine
Văzând ale tale fapte

Aşa îngerul din ceruri
Le-nchide tuturor gura
Şi-i va face de ruşine
Pe cei ce nu cred Scriptura

Căci e clipa să deschidă
Temniţele de mormânt
Ca să-nvie credincioşii
Cari primiră Duhul Sfânt

Atunci vor vedea aceia
Care-au fost creştini de nume
Caţi se mulţumiră-a crede
Să trăiască bine-n lume

Căci în noaptea de răpire
Din cei doi culcaţi în pat
Se va despărţi soţia
Pe veci de al ei bărbat

Şi copiii de părinţi
Fraţii de către surori
Şi-ntr-o clipă credincioşii
Vor fi emigraţi în nori

Jos va fi plânset,durere
Vaiete şi strămtorare
Vor fi pline mii biserici
S-ar pocăi fiecare

Atuncea vor şti să plângă
Şi să ceară ajutor
Dar le va fi-n zadar plânsul
Şi bocetul tuturor

Atunci nu va mai fi scuză
Pentru cel nepocăit
Şi-şi va aştepta răsplata
După cum s-a pregătit

Dacă v-aţi făcut hotarul
Să trăiţi cu Dumnezeu
Azi s-o rupeţi cu păcatul
Şi să cereţi Duhul Său

Şi să zicem: „Scumpe Doamne,
Dă-ne Tu credinţă vie
Să ne dăm chiar şi viaţa
Pentru-a Ta împărăţie

Doamne, fă ca la-nviere
Când răpirea o să fie
Să zburăm cu toţii-n ceruri
Către-a Ta împărăţie.