Pe marginea prăpastiei

De-atâtea ori în viață am fost căzut, lovit
Și-am fost atât de-aproape să fiu complet zdrobit...
Puțin avut-am parte de soare și senin
Dar mult de nouri sumbri de plumb și de pelin. .
Și totuși, lângă mine pe Domnul L-am simțit
Mai mult numai atuncea când crunt eram lovit!
Pe marginea prăpastiei adesea am umblat
Căci drumuri bune mie nu mi s-au arătat. .
Fără alternative; pe pietre mult am mers
Și rostul suferinței cu greu l-am înțeles. .
Arareori pe boltă vedeam raze de soare
Ce-mi arătau prin codri o mult mai bună cale.
Departe de prăpastie; și-atunci mă bucuram
Dar ce ciudat: pe Domnul departe Îl simțeam...
Gândeam: frumoasă-i viața, ce bine-i pe pământ...
Dar de-undeva, din zare, veneau nori galopând...
Iar bolta cea senină din nou de ei se-umplea
Și-un întuneric beznă pe cale cobora...
Astfel că siguranță nu mai găseam pe cale
Ci rătăceam prin beznă pe o altă cărare
Care ducea-n genune, întocmai ca 'nainte
Și-atunci simțeam cum jalea în suflet mă cuprinde. .
Pe marginea prăpastiei din nou eu mă găseam
Și-mi aminteam de Domnul și-n lacrimi Îl chemam:
"O, Doamne, Te îndură, nu mă lăsa să cad
Căci jos, jos, în genune este al morții vad!
Cât voi mai sta Părinte pe-acest pământ străin
Pe marginea prăpastiei, sub cerul de pelin? ...
Când vei deschide poarta să intru sus în cer,
Să uit de frici, de jale, de lacrimi și dureri? ...
Îndură-Te, Părinte, și de ființa mea,
Vorbește-mi că nu-s singur în lumea asta rea! . ."
Și-atunci, acolo-n beznă, furiosul vânt se-oprea
Și-n susur blând chiar Domnul prin Duhul îmi vorbea:
"Să știi că Eu de tine nu am uitat nicicând
Ci te-am purtat pe brațe mereu pe-acest pământ!
De-atâtea ori dușmanul a vrut să te răpună
Dar Eu am spus: ajunge! el e în a Mea mână!
Mai mult decât poți duce nu am îngăduit,
De uneltiri vrăjmașe mereu Te-am ocrotit!
Nu mai privi-n prăpastie, privește doar spre cer
Căci peste scurtă vreme primi-vei mângâieri!
Primi-vei o cunună în rai de-nvingător
Și-o minunată haină de alb strălucitor!
Iar lacrimile tale de-aici vor străluci
Ca sfinte diamante în fericita zi!
Lucrează pentru mine și pentru slava Mea
Căci la sfârșit răsplata Eu Domnul ți-o voi da!
Pe marginea prăpastiei înseamnă prin credință
Să mergi condus de Mine până la biruință!"
Așa-mi vorbea Stăpânul de sus, prin Duhul Sfânt
Chiar de-mi părea că drumul mă duce spre mormânt.
Sunt doar un pumn de tină privind spre Absolut,
Spre Creatorul care din humă m-a făcut!
E oare cu putință să mă împotrivesc
Olarului cel veșnic? Cum să mă răzvrătesc? . .
O, nicidecum, ci fie în toate voia Sa,
În mâna Lui e viața și nemurirea mea!
Când El va spune: vino, de lut m-oi dezlipi
Să zbor spre Țara unde dureri nu vor mai fi...