Păstorul...

Păstorul...

Spre zări conduci, poporul la izvoare,
O, Tu Păstor iubit și Suveran,
În turma Ta, sunt oi, oițe și mioare
Pe care le conduci, pe munți la pășunat

În zori pornești la vale, colinele străbați,
Potecile inguste și munții cei înalți,
Înduri furtuna mare și ceața de cu zori,
În dragoste de turmă, te-ai dus, pe lemn să mori,

Cu câtă gingășie, mieluții păstorești,
Și fiarele dușmane, din cale le zdrobesti,
Le pui balsam pe rane, la oile bolnave,
Ce is rănite -n turmă și au rămas în vale

Le ai la număr, toate și glasul Ți-l cunosc,
La vocea Ta aleargă și nu mai zăbovesc
Și când le strigi pe nume, spre Tine atunci pornesc
Și nu rămân în urmă și nu te părăsesc

De vânturi și furtuni și rău le-ai apărat,
Cu garda Ta o Doamne, Tu le-ai înconjurat,
Și n-ai lăsat să piară, nici una pe Islaz,
Le-ai scos din crăpături, din ape și necaz

Ce preț ai pus pe toate, căci viața ți-ai riscat,
Le-ai scos din adîncimi, pe umăr le-ai luat,
Pe piscurile înalte, cu dragoste le-ai dus
Și la pășune aleasă, în vale Tu le-ai pus

Ai smuls oița dragă, din gurile de lupi
Și n-ai lăsat să piară, ai scos -o din furtuni,
De pret îți este una, ca miile de oi
Alături ai rămas și mergi, mereu cu noi

Te porți cu bunătate, cu cele care au,
Mieluții lângă ele, sau singure mai stau,
Iar care sângerează, de stânca le-a strivit
Le pui pe braț de Tată, Păstorule iubit


Spre zările albastre, pășim cu toți o Doamne,
Păzește-ne de lume, de lupi ce ies în cale,
Pe brațul Tău ne ține, pe stânci să nu pierim
Căci vrem Pastorule iubit, cu Tine ca să fim.
Amin

F. Flory