Paradoxuri ale religiilor (1 Cor. 8.2)

Paradoxuri ale religiilor (1 Cor. 8.2)
de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator)

Omenirea-i vinovată, că-i plină de răutate! (Ps. 141.4; Ier. 9.3; Marcu 10.18; Rom. 1.29; Gal. 1.4; Ef. 4.31; Col. 3.8; 2 Tim. 3.13; Tit 3.3; Iacov 1.21; 1 Petru 2.1; 1 Ioan 5.19)
Şi-i plină de paradoxuri, şi-adevărul greu răzbate! (2 Tes. 2.10-12; Tit 1.14; 1 Petru 2.15)
Domnul nouă ne vorbeşte prin a Sa Sfântă Scriptură, (2 Tim. 3.16)
Însă cine mai ascultă ce grăit-a sfânta-I gură? (Is. 53.1)

Azi, religii sunt prea multe, dar e-o singură credinţă! (Ef. 4.5)
Împlinire nu prea este, chiar de mai e cunoştinţă! (Iacov 1.22-25)
Unii şi-ar dori unirea, spre-o religie mai bună! (Ioan 17.11,21)
Însă binele şi răul, greu pot exista-mpreună. (1 Cor. 5.11; 2 Cor. 6.14-15)
Astăzi sunt, între religii, relaţii tensionate, (Gal. 5.15)
Însă Dumnezeu doreşte iubire şi unitate! (Ioan 13.35; 17.21; F. A. 4.32; Rom. 15.5-6; Fil. 1.27; 2.2; 1 Petru 3.8)
Oameni cât mai mulţi s-atragă, este-al religiilor ţel, (Matei 23.15)
Însă Dumnezeu doreşte ca toţi să fie-atraşi spre El. (Is. 55.3; Matei 11.28; Ioan 12.32)

Sunt atraşi azi la religii, oameni de-orice calitate! (Matei 13.47-48)
Însă Domnul făcu altfel, El voia stabilitate! (Ioan 6.66-67)
Oamenii se schimbă-ntruna, şi de la Domnul se abat, (Iacov 1.6-7; 2 Petru 3.16)
Căci nu au statornicie, dar Dumnezeu e neschimbat. (Maleahi 3.6; Evrei 13.8)
Astăzi pseudo-creştinii nu cunosc ceea ce-nseamnă (Matei 22.29)
Să fii creştin autentic, cum Scriptura ne îndeamnă! (1 Petru 4.16)
Sfânta Carte ne arată că poate deveni creştin, (F. A 26.28)
Doar omul care-i ucenicul sfântului Cuvânt Divin. (F. A. 11.26)

Ucenicul este-acela ce-are cu Domnul legământ, (Ps. 50.5)
Având un botez în apă şi un botez cu Duhul Sfânt; (F. A. 1.5; 15.8; 1 Petru 3.21)
Ucenicu-şi poartă crucea, s-a lepădat de tot ce-i rău, (Luca 14.27,33),
Are dragoste de oameni şi a rămas în Domnul său; (Ioan 8.31; 13.35)
El, ce-i de urât, urăşte, şi aduce multă roadă, (Luca 14.26; Ioan 15.8)
Şi se-aşteaptă, ca pe Domnul, el aievea, să Îl vadă; (Ioan 14.21,23)
El neîncetat se roagă, căci iubeşte mântuirea, (Ps. 40.16; 70.4; Luca 21.36)
Şi-L are model pe Domul, urmărind desăvârşirea. (Matei 5.48; 11.28-30; Ioan 15.1-6; Evrei 5.9; 12.2; 1 Ioan 2.6; Apoc. 3.1-2)

Mulţi rămân în nepăsare faţă de-a lor mântuire, (Evrei 2.3)
Însă Domnul vrea salvarea pentru-ntreaga omenire. (Matei 11.28-30; 1 Tim. 2.3-4; Tit 2.11; Is. 45.22; 55.1)
Totuşi, spus-a că puţini sunt cei ce-or avea izbăvirea, (Luca 13.22-24; Ioan 10.9)
Căci mulţi ce spun că-s mântuiţi, nu ştiu ce-i cu mântuirea! (Luca 1.76-79)
Mântuirea e-o iertare de-a păcatelor mânie, (Luca 1.77; Rom. 5.9; Lev. 26.28; Deut. 9.18; 1 Împ. 16.2; Ps. 38.3; Is. 57.17; 64.5; Dan. 9.16; Mica 7.9)
Şi toţi mântuiţii scapă de a iadului urgie. (1 Tes. 1.10; Iuda 23)
Doar Domnul Isus e-Acela prin care avem salvare! (Matei 1.21; Ioan 10.9; F. A. 4.12; 1 Tim. 2.5-6; 2 Tim. 2.10)
Căci doar El e Cel ce-avut-a de oameni mare-ndurare. (Luca 1.78; Ioan 10.9; 14.6; F. A. 10.43; 2 Cor. 2.15)

Mântuirea oferită prin jertfa Domnului Isus (Rom. 5.9; Evrei 9.28)
Este veşnică şi-i darul, care de toate-i mai presus. (Is. 45.17; 2 Tim. 2.10; Evrei 5.9)
Cine are mântuirea, adică trăieşte veşnic, (2 Tim. 2.10; 2 Petru 1.11)
E-n relaţie cu Domnul şi-L cunoaşte-n mod temeinic. (Ioan 17.3)
Domnu-n om şi omu-n Domnul, e relaţia directă (Ioan 14.20)
De unire-n Duh cu Domnul, şi-i cunoaşterea corectă. (1 Cor. 6.17)

Unii cred că mântuirea, prin biserici se obţine. (Ef. 3.10; 1 Tim. 3.15)
Dar bisericile-s oameni ce şi-au însuşit doctrine! (F. A. 20.28; 1 Cor. 1.2; Ef. 2.22; Ef. 5.24-27; 1 Petru 2.5)
Mântuirea nu se-obţine prin pământeni de orice fel, (Ioan 3.31; 8.23; F. A. 4.12)
Ci numai prin Hristos, Domnul, de către cine-I e fidel. (Iosua 24.14; 1 Sam. 12.24; Matei 12.30; Ioan 10.9; 14,15, 20-23; 15.1-7; F. A. 5.29; 1 Tes. 5.9; Evrei 5.9; 7.26; 1 Ioan 2.6; 4.17)

Mulţi afirmă că aflat-au care-i calea mântuirii, (Ioan 8.30-31; 14.6; 2 Tim. 2.10; Evrei 10.20)
Însă Domnul le arată că-s pe calea amăgirii. (Ioan 8.44-47; Prov. 14.12; 16.25; 1 Cor. 1.18; 2 Cor. 2.15)
Iar cei mântuiţi aievea, Domnul grăit-a că-s puţini; (Matei 7.13-14; Luca 13.22-24; Ioan 10.9)
Cei mulţi nu-L cunosc pe Domnul, deşi ei cred că sunt creştini! (Matei 7.21-23; 25.12)

Trei persoane-n acţiune unitară şi-armonie, (F. A. 17.29; 1 Ioan 5.7)
Se află-n Dumnezeire, cum în Cartea Sfânta scrie. (Matei 3.16-17; 28.19; Marcu 1.10-12; Luca 10.21; 2 Cor. 13.14; 1 Petru 1.2)
Unii ce nu cred Scriptura, consideră că nu-i aşa, (2 Petru 3.16)
Căci îl cred pe vechiul şarpe, ce le-a transmis minciuna sa. (Apoc. 12.9; 20.2-3)
Unii cred că Hristos Domnul, ca să existe a-nceput, (Ioan 1.1-4,14)
Doar din momentul în care, El, din Maria S-a născut. (Matei 1.18-23)
Însă Domnul ne arată că a fost dintotdeauna, (Ioan 8.58; 17.5)
Şi prin El toate-s făcute; Să-L slăvim şi noi întruna! (Is. 48.16; Ioan 1.3; Fil. 2.10; Col. 1.16-17; Evrei 1.2; Apoc. 4.8; 5.13)
“Duhul Sfânt”, afirmă unii, “este numai o putere”, (1 Cor. 8.2)
Însă El este persoană cu putere şi cu vrere! (F. A. 1.8; 8.29; 10.19-20; 11.12; 13.2,4; 16.6-7; 20.28; Rom. 8.1; 1 Cor. 12.11; Iacov 4.5; 1 Ioan 5.7)

Astăzi pseudo-creştinii nu se mai tem de Dumnezeu, (Ps. 85.9)
Şi ei prin păcat ignoră neîncetat Cuvântul Său. (Ioan 5.14; 8.11)
Ei păcătuind continuu, mânia Domnului stârnesc, (Lev. 26.28; Deut. 9.18; 1 Împ. 16.2; Ps. 38.3; Is. 57.17; 64.5; Dan. 9.16; Mica 7.9; 1 Tes. 2.16)
Şi neascultând de Domnul, Lui I se tot împotrivesc. (Matei 12.30; Evrei 7.26)
Astăzi pseudo-creştinii, ori nu cunosc, ori nu-mplinesc (Osea 4.6; Matei 22.29; 1 Ioan 2.20,27)
Ale Domnului cuvinte, ce-n Cartea Sfântă se găsesc. (2 Tim. 3.15-17)
Însă Domnul ne arată că un adevărat creştin (F. A. 11.26)
Voia Domnului o face, şi-atunci de Domnul nu-i străin. (Matei 7.21-23; Ioan 14.15,20-24; 16.13; Iacov 1.21-25)

Mulţi pseudo-creştini de azi, spun că-s născuţi din Dumnezeu, (1 Cor. 8.2)
Continuând păcătuirea, şi nefiind pe placul Său. (Ioan 5.14; 8.11)
Însă Domnul ne arată că cel ce păcătuieşte, (1 Ioan 3.8)
Încă nu-i născut din Domnul, şi pe Domnul nu-L iubeşte. (1 Ioan 3.9; 5.18; Ioan 14.15,21)
Omul ce păcătuieşte n-are-o inimă curată, (Ier. 17.9; Ps. 7.10; Matei 5.8; Evrei 10.22)
Căci e plin de răutate şi haina îi e pătată. (Prov. 20.9; Ps. 51.2; Ezec. 24.25; Evrei 1.3; 2 Petru 1.9; 1 Ioan 1.7)
Inima se curăţeşte prin sinceră pocăinţă, (Rom. 2.5)
Ce există doar alături de o sinceră credinţă. (Marcu 1.15; F. A. 15.9)

Astăzi pseudo-creştinii spun că ei cred în Dumnezeu, (Ioan 8.30-31)
Dar ascultă de diavol, căci ei păcătuiesc mereu. (Ioan 8.44; 1 Ioan 3.6,8-9)
Astfel, lor doar li se pare că ei credinţă ar avea, (Luca 8.12-13,18)
Căci credinţa n-au testat-o, aşa cum, de fapt, trebuia! (2 Cor. 13.5)
Ei sunt răi, dar mântuirea este departe de cei răi, (Ps. 119.155)
Şi netrăind în adevăr, nu merg pe-ale Domnului căi. (2 Tes. 2.10)
Ei se tot îngrijorează, cu toate că Domnul a spus, (Matei 6.25-31)
Să se-ngrijească mai întâi, de-mpărăţia cea de sus. (Matei 6.33)

Astăzi pseudo-creştinul, hotărâri ia cum voieşte, (Matei 7.21)
Însă Domnul ne arată că astfel păcătuieşte. (Is. 30.1)
Adesea se amăgeşte că pe Domnul îl iubeşte, (Luca 10.27-37; 1 Ioan 4.20-21)
Fără ca să împlinească ce Domnul îi porunceşte. (Ioan 14.15,21, 24; 1 Ioan 5.3)
El adeseori cârteşte, şi e mereu nemulţumit, (1 Cor. 10.10; Fil. 2.14; 2 Tim. 3.2; 1 Petru 4.9; Iuda 16)
E mândru şi orgolios, nu e modest şi nu-i smerit. (2 Sam. 22.28; 2 Cron. 12.7; Ps. 119.75; Prov. 15.33; 16.19; 22.4; 29.23; Is. 57.15; Mica 6.8; Ţef. 2.3; 3.12; Luca 18.13,14; Rom. 1.30; 11.20; 2 Cor. 12.20; Ef. 4.2; Fil. 2.3; Col. 3.12; 1 Tim. 3.6; 6.4,17; 2 Tim. 3.4; Iacov 4.6; 1 Petru 5.6)
Dar creştinu-I mulţumeşte Lui Dumnezeu necontenit, (Col. 1.3; 1 Tes. 5.18; 2 Tim. 1.3)
Şi fiind sfinţit de Duhul, el e de Dumnezeu lipit! (Ioan 14.20; 1 Cor. 6.17; 2 Tes. 2.13)

Astăzi pseudo-creştinul, timp de rugăciune n-are; (Ioan 4.23-24)
Însă creştinu-adevărat, se roagă fără-ncetare. (1 Tes 5.17; Luca 18.1; 21.36; Ef. 6.18)
Rugăciunea cea corectă se face doar prin Duhul Sfânt, (Ef. 6.18; Iuda 20)
Şi ea va primi răspunsul, după al Domnului Cuvânt, (Is. 1.15; 59.2; Ier. 14.12; Pl. Ier. 3.44; Ps. 66.18-20; Mica 3.4; 1 Petru 3.7,12)
De-mplinim nişte condiţii, printre care sunt: credinţa, (Matei 21.22)
Şi rămânerea în Domnul, postul şi cu pocăinţa, (Matei 17.21; Ioan 9.31; 15.7)
Şi apoi frica de Domnul, smerenia, stăruirea, (2 Cron. 7.14; Ps. 145.19; Matei 7.7-11; Ioan 9.31; Evrei 5.7)
Evlavia şi decenţa, mila şi neprihănirea. (Ps. 32.6; Prov. 21.13; 1 Tim. 2.9-10; Iacov 5.16)

Acei ce nu-s interesaţi de-ale salvării condiţii, (Evrei 2.3)
Ascultă mai mult de oameni, şi-mplinesc mai mult tradiţii; (Matei 15.3; Marcu 7.8-9,13; F. A. 5.29; Gal. 1.10,14; Col. 2.8; 1 Tes. 2.4)
Astfel, cred că cine are un duh pregnant, e fericit, (1 Cor. 8.2)
Însă doar cel sărac în duh, va fi, de Domnul, mântuit. (Ps. 34.18; Matei 5.3)
Cred că-s fericiţi bogaţii, care râd, le merge bine, (Luca 6.24-26)
Însă Domnul ne învaţă să ne lepădăm de sine, (Luca 9.23)
Că sunt fericiţi: săracii, cei urâţi pentru credinţă, (Luca 6.20,22)
Cei ce plâng ades, flămânzii, trăitorii-n pocăinţă. (Matei 5.4; Luca 6.21)

Astăzi pseudo-creştinii manifestă străduinţă, (Prov. 15.27; 1 Tim. 6.5; Iuda 11,16)
Ca-ncontinuu bani să strângă, cât mai mulţi, de-i cu putinţă; (Ef. 5.3,5; 1 Tim. 6.9,17; Iacov 5.1-5)
Mai mereu, iau sau dau mită, fiind foarte “descurcăreţi”, (Prov. 13.11; 15.6; Is. 33.15-16; 5.23; Ps. 15.5; 17.23; Prov. 29.4; Exod 23.8; Amos 5.12; Ps. 26.9-10; 1 Tes. 4.11-14; 2 Tes. 3.10-12)
Fac afaceri necurate, ades sunt mult prea vorbăreţi. (Prov. 10.2; 11.1,18; 16.8,11; 21.6; 1 Cor. 5.10-11; 6.10; 1 Tim. 3.3,8; Tit 1.7; 1 Petru 5.2; Iacov 3.2,5-8)
Însă Domnul ne arată că un adevărat creştin, (F. A. 11.26)
Nu iubeşte banii, mita, şi vorbeşte cât mai puţin; (Prov. 10.9,19; 15.27; Ecl. 5.2-3,6; 6.11; 7.7; 10.14; Matei 12.36-37; Luca 12.15; 1 Cor. 5.10; Ef. 5.4; 1 Tim. 6.10; 2 Tim. 3.2; Evrei 13.5)
El nu spune vorbe goale, niciodat’ nu cleveteşte, (Ps. 15.1-3; 101.5; Ef. 4.31; Col. 3.8; 1 Tim. 6.4; 2 Tim. 2.16; 3.3; 1 Petru 2.1)
Nu-i flecar şi nu bârfeşte, uşuratic nu vorbeşte. (Prov. 10.18; 11.13; 12.18; 24.28; Ecl. 5.2; Rom. 1.30; 2 Cor. 12.20; 1 Tim. 1.6; 6.4,20; 2 Tim. 2.16)

Pseudo-creştinul: jură şi înjură şi glumeşte; (Prov. 18.6; 26.18-19; Matei 5.34; Ef. 4.29; 5.4; Iacov 5.12)
Cu mânie-acţionează, are vicii şi urăşte; (Gal. 5.19-21; Ef. 4.31; Col. 3.5,8; 1 Tes. 4.4-5; Iacov 1.19-20; 1 Petru 4.3; 2 Petru 2.10)
Mustrarea nu o suportă şi mai mereu este nervos; (Prov. 16.28; 24.21; Ef. 4.31; Evrei 12.5; Apoc. 3.19)
În Domnul nu se încrede, e: rău, nehotărât, fricos; (Prov. 4.26-27; Ier. 17.7; 39.18; Ef. 4.31; Fil. 2.14; Col. 3.8; 2 Tim. 1.7; Iacov 1.8; Apoc. 21.8)
Se pripeşte în decizii şi nu are-nţelepciune; (Ecl. 5.2; Iacov 1.5; 1 Petru 4.7)
Nu veghează-n permanenţă, spre-a face doar fapte bune; (1 Petru 5.8; Apoc. 3.2-3; 16.15)
Se încrede în magie, în noroc şi-n horoscoape; (Lev. 19.31; Deut. 18.10-11; Is. 8.19; 47.13-14; 65.11; 1 Tim. 1.4; 4.7; 2 Tim. 4.3-4; Tit 1.14; 2 Petru 1.16)
Însă creştinu-adevărat, e desăvârşit în toate. (Matei 5.48; Apoc. 3.1-2)

Mulţi pseudo-creştini de azi, divorţează cu plăcere. (Matei 5.32; 19.9)
Creştinii ştiu că: divorţul nu-i dup-a Domnului vrere, (Gen. 2.24; Prov. 2.16-19; 5.18-19; Maleahi 2.14-16; Matei 19.3-6; Marcu 10.7-11; Luca 16.18; 1 Cor. 7.4,10-14; Ef. 5.31)
Soţu-ngrijeşte soţia, ce-n supunere trăieşte, (Gen. 3.16; 1 Tim. 2.12; 5.8; 1 Cor. 11.3,8-12; 14.34; Ef. 5.22-24,33; Col. 3.18; Tit 2.5; 1 Petru 3.1,5-7)
Şi-o iubeşte-aşa cum Domnul Biserica Şi-o iubeşte. (Ef. 5.25)
Multe pseudo-creştine nu mai vor copii să facă, (1 Tim. 2.15)
Şi se străduiesc aievea, Domnului ca să nu placă, (Col. 1.10)
Prin podoabele ce poartă şi prin modul cum se-mbracă, (1 Cor. 11.5-6,10, 13; 1 Tim. 2.9-10; 1 Petru 3.3-4)
Prin stridenta comportare, şi când nu ştiu ca să tacă. (2 Împ. 9.30-37; Prov. 21.17; Is. 3.16-24; Ier. 4.30; Ezec. 23.40; 1 Cor. 14.34-35)

Mulţi pseudo-creştini de azi, nu cred că ei vor învia, (Ioan 5.28-29)
Şi că Isus Hristos, Domnul, cândva lumea va judeca. (Apoc. 20.11-15)
Unii cred că după moarte, s-ar mai putea face ceva (Luca 16.24)
Pentru un suflet nesalvat, ce-n chinuri se va afla. (Luca 16.23)
Însă fiecare suflet al unui om ce a murit, (Luca 16.22)
Merge doar în locu-acela pe care şi l-a pregătit; (Prov. 15.24)
Şi nu poate ca să treacă, după buna sa plăcere, (1 Sam. 25.29)
Din locul unde sunt chinuri, în locul de mângâiere. (Luca 16.26)

Mulţi pseudo-creştini de azi, nu ştiu că nu sunt mântuiţi, (1 Cor. 8.2)
Căci ei n-au rămas în Domnul, şi-astfel cu Domnul nu-s uniţi. (Ioan 14.20; 15.1-6; 1 Cor. 6.17; 1 Ioan 5.11-12)
Cel ce a rămas în Domnul, şi astfel fi-va mântuit, (Ioan 10.9)
Trăieşte la fel ca Domnul, care a fost desăvârşit. (Evrei 5.9; 7.28; 1 Ioan 2.6; 4.17)
Paradoxul cel mai mare, care astăzi se-ntâlneşte, (Luca 9.60)
E că pseudo-creştinii sunt toţi morţi, dar nu trupeşte! (Matei 8.22; 1 Tim. 5.6)
Acest lucru se întâmplă fiindcă nu-s desăvârşiţi, (Apoc. 3.1-2)
Cum sunt creştinii-adevăraţi, ce-ntr-adevăr sunt mântuiţi! (Matei 5.48; Luca 6.40; 1 Cor. 2.6; 2 Cor. 13.9,11; Ef. 4.12; Fil. 3.12,15; Col. 1.28; 4.12; 2 Tim. 3.17; Evrei 9.9; 10.1,14; 11.40; 13.21; Iacov 1.4; 1 Petru 5.10)