Pălimarul

Fiule, Scriptura spune că e lucru necesar
La acoperiş să fie totdeauna pălimar.

Mai demult acoperişul era drept, nu înclinat;
Şi familia întreagă stătea 'colo sus la sfat.

Pălimarul era zidul marginii de-acoperiș,
Ca un braţ de apărare să nu cazi jos în pietriş.

Iar copiii când se-adună zbenguindu-se zglobii,
Ei să ştie că sunt margini, de care nu pot sări.

Nu-i lăsa orice să facă... Fii bun, dar autoritar!
Harul în Hristos e mare, însă are pălimar.

Şi mai e o-nvăţătură, bună, eu aşa socot:
Gravitaţia se-aplică, şi e lege peste tot;

Cu cât eşti mai la-nălțime, până jos e drum mai lung,
Doamne feri, de cad vreunii, nu ştiu jos cum mai ajung.

Fii şi tu atent când lumea te aplaudă mereu;
Inima să nu se umfle ca o broască-n heleșteu.

Înălțimea ameţeşte şi Scriptura spune clar:
Nu cumva acoperişul să nu aibe pălimar.

Pălimarul umilinţei şi al gândului curat
Te fereşte de cădere, de mândrie şi păcat.

Tot în Cartea sfântă scrie, și-i al Domnului Cuvânt,
Că mândria duce sigur prăbușirea la pământ.

Deci, când faci o casă nouă, ca și orice gospodar,
Fiule, te rog fierbinte, nu uita de pălimar!