Omul cu mâna uscată

Omul cu mâna uscată
Mat. cap. 6:6-11

Era într-o zi de Sabat
La sinagogă, se intra.
Un om umil şi încercat
La uşa Templului stătea.

Apoi, în Templu a intrat
S-ajungă-n faţa Domnului
Era sărman şi întristat
Avea şi el, necazul lui.

O mână, îi era uscată
Putere în ea, nu avea
Ea nu era ca şi cealaltă
Şi asta, tare-l necăjea...

Ce bine ar fi fost cândva
Mâna să i se-nzdrăvenească
Să poată ca alţii lucra
Si altfel viaţa să-şi trăiască

Căci este o mare greutate
Ca să nu poţi nimic lucra
În oameni, găsea răutate
Şi nimănui, nu îi păsa...

În Templu se afla Isus
Căci era o zi de Sabat.
El, cel slăvit venit de sus
De-al său necaz, s-a îndurat.

Să întindă mâna cea bolnavă
Omului, Isus i-a cerut
Minunea s-a întâmplat, degrabă
Și mâna, bine s-a făcut.

Parcă nici nu-i venea să creadă
Atât de mult s-a bucurat
Toţi s-au apropiat să vadă
Şi tare s-au mai minunat.

Dar, farisei prezenţi erau
Ei, pe Isus L-au acuzat
În gura mare întrebau:
De ce Sabatul, l-a încălcat?

Căci, nu era îngăduit
Nimic, în ziua de sabat
Iar Isus, a nesocotit
Legea cea sfântă, ce s-a dat

El, I-a lăsat ca să vorbească
Cu răutate-L acuzau
Se întreceau, să-L ocărască
În gândul lor, moartea-I doreau.

Cu vocea blândă şi înţeleaptă
Isus, în pilde le-a vorbit:
Care-i acela care aşteaptă
O oaie, de i s-a rănit?

O lasă jos, cazută-n groapă,
Tratând-o doar cu nepăsare?
Sau, se grăbeşte să o scoată
Şi să-i aducă alinare?

Stăpânul care-i omenos
Oiţele şi le iubeşte
El este bun, mărinimos
Şi cu tot dragul le îngrijeşte.

Nu poate sta în nepăsare
Când o oiţă s-a rănit
Sau, ca să vadă, că o doare,
Fără să o fii oblojit?

Dacă, oiţa un preţ are
Că-i doar un animal şi atât
Să se întrebe fiecare
Omul, nu e mai preţuit?

Dar Dumnezeu nu se întristează
Căci Sabatul s-a încălcat
Dacă o viaţă, se salvează
Căci El, pe toate le-a creat.

Amin

Câmpia Turzii, 9 martie 2014