text Poezii crestine

Ochii Domnului străbat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Ochii Domnului străbat
Tot pământu-n lung şi lat!
Căuând numai pe-acel
Ce-are nevoie de El,
Să-I predea temerile,
Să-i poarte poverile,
Netezind cărările,
Limpezindu-i zările;
Care spune ,,nu mai pot"
Care n-are nici un loc,
Bun să fie de-adăpost
Şi se vede făr-un rost.

Ochii Domnului străbat
Căutând în lung şi-n lat
Pe cel care e mai slab;
Amărât şi-mpovărat,
Care, cu adevărat
Se simte îndatorat;
Că Domnul nostru cel drag
I-a deschis braţele larg,
S-a uitat şi l-a privit:
Oh, cât a mai suferit!
Şi la El l-a şi primit;
De toate l-a izbăvit.

Ochii Domnului străbat
De la un cap la celălalt!
Care în nevoi se zbat,
Chinuit şi zdruncinat,
Care-L cheamă-n ajutor,
Cine n-are nici un spor,
Cin' se-nneacă pe uscat,
Cin' zice s-a-mpiedicat;
Oricine este acel
Ce-are nevoie de El!

Pentru că, numai acel
Este dependent de El;
Iar Domnul se bucură
Şi-l îmbracă-n purpură.
Îl ajută şi îi poartă
Necazul, povara toată.
Pe cel slab El îl iubeşte
Şi-n el se desăvârşeşte;
Îi este de ajutor,
Şi-i place că-I Dătător.
Domnul nostru-I dragoste
Slava, El nu Şi-o împarte!

Ochii Domnului străbat
Şi privesc la noi cu drag;
Când Lui îi mărturisim,
Că-n El, noi nădăjduim,
Fără El noi nu putem,
Şi de-aceea Îl rugăm;
El să se desăvârşească,
Prin puterea Lui cerească,
În noi, cei atât de slabi
Dar în El, atât de tari!

A.N
13.10.2012 Firenze

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>