text Poezii crestine

O zi de har

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
O zi de Har

O zi în care-L simţi pe Domnul mai aproape !
O zi de bucurie ce-n suflet nu-ţi încape!
O zi din rai trăită în trupul de pământ,
Un strop de veşnicie, din Slava Celui Sfânt!
O blândă zi scăldată în pacea Sa divină,
Când mulţumirea-n suflet și-n duh îţi e deplină.
Te simți uşor ca fulgul, poverile nu-s grele
Iar încercări şi muncă par aripi ușurele.
Pluteşti peste bariere, departe eşti de stres,
Tumultul lumii-ţi pare atât de ne-nţeles.
Străin de pofta firii, de orice frământare
Te-ai scuturat deodată de orice-ngrijorare.
Şi parcă vezi cum Domnul, păşind uşor pe mare,
Te cheamă să–nveţi mersul pe valuri în picioare.
O zi să fii în Duhul, pe Ioan vei înţelege
Cum harul te ridică mult mai presus de lege.
O zi în har trăită e-un dar din Dumnezeu
O zi, slujind pe alţii, să lepezi al tău eu.
Ca să pricepi cum este urmarea Lui Cristos:
Te dăruieşti, și-n suflet ești din belșug voios.
Să simţi în tine taina ce-i mai presus de fire:
Să dai şi nu să capeţi, e marea fericire.
Căci Isus iese –n cale atunci când va să vie
Celor ce Îi fac voia cu multă bucurie.
Oh, Doamne, dă-ne zile asemenea mai des,
Să nu ne copleşească mâhniri de ne-nţeles.
Să nu bată-n ferestre cu neagra ei aripă
Depresia din valea-mplinirilor de-o clipă.
Să prindem zbor de clipe pictându-le în rime,
Restaurand culoarea momentelor sublime.
Oh, de-am avea cu toţii câte- un jurnal cu Domnul
Să scriem pe-nserate, până ne prinde somnul;
Nu ştiri din viaţa lumii, din searbăda-i trufie,
Ci licăriri şi fapte din Sfânta –Împărăţie:
Cum ne-a purtat în braţe şi ne-a ţinut de mână
Mântuitorul nostru în sfânta săptămână.
Cum ne-a deschis o cale şi ne-a condus prin mare
Veghind să nu ne bată furtuna pe cărare.
Să nu uităm vreodată, în lumea de nevoi,
Că- Împărăţia sfântă este perla din noi.

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>