O trecere grăbită

O trecere grăbită e viaţa de acum,
oricât i-ar ţine vremea şi-ar curge al ei drum.
De-aceea caut Lumina, să văd pe unde merg
şi blând să pot durerii o lacrimă să-i şterg.

Privesc la orice semen cu milă – şi mă strâng,
viaţa însăşi este destul temei să-l plâng;
compătimesc din suflet pe toţi ce merg şi vin,
străini mi-s şi ei mie cum eu li-s lor străin.

Departe-i orişicare chiar şi de dragii lui,
străină de-orişicine e taina orişicui;
atât de mare parte din suflet nu şi-l pot
împărtăşi cu nimeni şi-l duc ascuns de tot.

…Cine-şi găseşte-un frate şi-un soţ adevărat
mai bine să-l păstreze ca aurul curat;
cine-a aflat Lumina adevăratei Vieţi
s-o ţină ca pe-avutul cel mai de mare preţ.

…În trecerea grăbită ce „viaţă“ o numim,
nimic să nu ne lege din tot ce întâlnim;
ca un cocor ce zboară spre-un ţărm de mult dorit,
să iei numai puţinul cules din zbor zorit.