O suflet obosit,

Atunci când inima ţi-e frântă.
Şi sufletul,în taină greu îţi geme,
Apleacă-ţi în rugăciuni genunchiul,
Iar gura ta,pe Domnul să Îl cheme.

Lasă-ţi în mişcare,acuma ochiul,
Spre Golgota,la Isus să privească,
Iar gura ta,cu foc şi dor să-ţi cânte,
Şi-n pacea Lui,inima să-ţi crească.

Atunci,când a ta inima îţi este frântă,
Şi ochiul tău ţi-e greu şi-ţi este plâns,
Adună -n grabă,cu dragoste tu gândul,
Şi priveşte cu dor,acolo spre ţara de sus.

O suflete obosit,deschide-ţi urechea,
Ca la timp pe Domnul,să-L poţi auzi,
Lasă-I a Lui iubire, ca să te cuprindă,
Şi-n taină a Lui susur,în inima să curgă.

Când sufletul,e greu şi ţi-e aşa de frânt,
Şi-ntreaga ta putere,simţi că îţi slăbeşte,
Citeşte Scriptura şi-a Lui dulce Cuvânt,
Căci numai El,grabnic pe cale Te-ntăreşte.

Tu să-I împlineşti,oricând cu dor porunca,
Din inimă,cu fiinţa ta,cu drag şi pe deplin,
Căci doar aşa la greu,necazul vei răzbate,
În toate valurile vieţii grele şi-n a lui chin

Atunci când inima,ţi-e atât de frântă,
Şi lutul ei,este atât de bine întins,
Cu dragoste primeşte-L pe Olarul,
Ca El, s-o modeleze,aşa cum a promis.

Abea atunci,va primi plăcuta-I formă,
În care roade sfinte El, îţi v-a turna,
Iar vasul tău,curat,deplin şi veşnic,
Doar iubirea Lui,pe veci o v-a purta.

Atinge-Te,o Domnul nostru Sfânt,
De orice inimă,de-aici de pe pământ,
Să nu rămână,nici o inimă zdrobită,
Şi din turma Ta,nici o oiţă rătăcită !

Amin,Amin !