text Poezii crestine

O rugăciune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stănulescu M.
O rugăciune

Genunchiul se-apleacă în liniştea nopţii,
Gândul se îndreaptă către tronul milei,
Sub stele lucind peste arcul bolţii
Cuvinte şoptite cer iertarea vinei.

Sufletul se zbate ca pasărea-n laţ
Luptă să câştige darul libertăţii,
Mâna ridicată şi firavul braţ
Parcă vor să prindă chivotul dreptăţii.

Fântâna cu lacrimi e acum pustie,
În pereţii reci ecoul izbeşte,
Din glasul ce stins e în agonie
Strigarea ce vine iertarea-şi doreşte:

„Doamne,simt pustiul uscat şi fierbinte
Cum mă înconjoară,mă arde,mă pierde,
Te rog pune-n mine un rîu de cuvinte
Sufletu-mi să-l facă o pajişte verde.

În mine se luptă azurul cu norii,
Seninul şi pacea cu vânt de furtună,
Te rog să-mi aduci lumina şi zorii
Pe care-i deschide străpunsa Ta mână.

În timpu-ncercării sunt slab şi vremelnic,
Merg drept sau alunec,cobor sau mă-nalţ,
Te rog să-mi trimiţi divinul Tău sfetnic
Să lege de Tine firavul meu braţ.

Credinţa-mi dă aripi,mai sus spre lumină,
Apoi oboseşte şi zborul se frânge,
Te rog să îmi dai din cupa cu milă
Să simt cum iertarea în valuri se strânge.

Te-aştept şi Te chem, să-mi fii apă vie,
Dar gândul cu frică mereu mi-este tors,
Te rog fă în mine o sfântă zidire
Prin gândul iubirii care sta-n Hristos.

Te rog dă-mi credinţă în faţa-ncercării
Care e aproape,este chiar la uşă,
Sub cupa mîniei şi focul pierzării
Să mă găseşti aur,nu doar o cenuşă.

Nu uit,eşti iubire,iertare şi milă,
Dar împarţi dreptatea cu o mână tare,
Te rog când vei trage,a slavei cortină
În milă,dreptate să stau în picioare”.


Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>