"O, mărește-ne credința!"

Motto: ""Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din
necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniștea, și valurile s-au potolit.""
Amin! Psalm 107:28-30.

Citim în Biblie episodul
Cu Isus din Nazaret,
Care învăța norodul
Lângă marea Chineret.

Seara s-a urcat Isus
- Cu ucenicii laolaltă -
Pe corabie și a spus:
"Trecem în partea cealaltă."

Și alte bărci L-au însoțit
Dar ei au plecat întâi,
Iar Isus a adormit
La cârmă, pe căpătâi.

Pe mare a fost surprinsă
De-o furtună-ngrozitoare
Și corabia lor împinsă
Într-o strașnică vâltoare.

Lovită de valuri grele,
Geme din încheieturi...
Vâslele se rup surcele,
Pînzele-s fâșii, rupturi.

Și talazuri înspumate
Tot mai mari și furibunde,
În corabie-s aruncate
Gata-gata s-o scufunde.

Iar catargul stă să cadă...
Tot mai tare bate vântul...
Ucenicii încep să creadă
Că marea le va fi mormântul.

Se vedeau fără scăpare
Din vârteju' îngrozitor...
Și cuprinși de-ngrijorare
L-au trezit pe Învățător.

Strigă simțind că-i apasă
Și îi sperie gândul morții:
"Doamne! Oare nu Îți pasă
Că pierim aici cu toții?"

Atunci, Isus a certat
Vântul, marea agitată;
Și furtuna a-ncetat
Potolindu-se îndată.

Și cum în ochii tuturor
Citea spaima, neputința,
I-a întrebat dojenitor:
"Unde vă este credința?"

Doamne! Această întrebare
N-ai pus-o și pentru noi?
Când suntem în strâmtorare
Nu prea iute dăm' napoi?

Câte valuri mari și grele
Încearcă să ne doboare!
Noi, ca să scăpăm de ele,
Ne luptăm cu disperare.

Cum putem scăpa cu bine
Când omul e atât de mic?!
Doamne, despărțiți de Tine
Nu putem face nimic!

Orișicât ne împotrivim
Spaima ne cuprinde ființa,
Dar atunci ne amintim
Că numai Tu dai biruința.

Tu îmblânzești furia mării
Și-oprești vânturile toate;
Tu ești Domnul îndurării
Și al milei nesecate.

Tu ne ocrotești mereu
De răul care-n lume zace;
Tu ne-ajuți oricând la greu;
Tu dai sufletului pace.

De se întâmplă să uităm,
Iartă-ne nesocotința!
Și cu lacrimi Te rugăm:
"O, mărește-ne credința!"
Amin!