text Poezii crestine

Numai lângă Tine pacea îmi găsesc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Numai lângă Tine pacea îmi găsesc


Numai lângă Tine am gustat iubirea
Numai lângă Tine pacea îmi găsesc
Doar Tu îmi poți da tihna, fericirea
Simt că lânga Tine, cresc și înfloresc

Găsesc rostul vieții, toate-mi par frumoase
Gândurile negre parcă s-au topit
Căile vieții nu-mi mai par spinoase
De când m-ai iertat și Te-am regăsit

Știu și lânga Tine încercarea vine
Dar credința vie simt că-mi dă putere
Știu că Cel Viclean luptă, calea-mi ține
Ca să-mi facă răul este a lui plăcere

Nu am să îl las să mă necăjească
Voi privi spre Tine, dragul meu Isus
Sfânta Ta iubire să mă ocrotească
Căci vei fii cu mine, Tu așa mi-ai spus

Eu Te chem mereu, căci nu am putere
Când Cel Rău, feroce, e pe urma mea
Și Te chem într-una când am o durere
Știu că vei veni, nu mă vei lăsa

Azi, nu mai sunt singur, eu Te am pe Tine
Tu ești scutul meu și nădejdea mea
Stiu că la liman am să ajung cu bine
Voi avea putere, Tu ești ținta mea

Și voi merge bine, ținta-mi va fi dreaptă
Tu ai netezit-o pas cu pas pe cale
Viața cea eternă la Cer mă așteaptă
Tu-mi vei da rasplata, darurile Tale

Eu Te voi slăvi și voi fii cu Tine
Cu toți mântuitii, eu Te voi urma
Tot ce a fost greu s-a sfârșii cu bine
Slavă-Ți voi aduce și la Cer voi sta. !

amin

Câmpia Turzii, 17 octombrie 2013





Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>