Numai la necaz se vede

Numai la necaz se vede
Firea care-n om se-ascunde.
Când e omu-n fericire,
Nu-i cunoști a lui rodire,
Sufletul nu-i poți pătrunde
Că-i fățarnic și se-ascunde.

Când n-ai miez, mănânci și coajă.
Când n-ai cal, mergi și pe jos.
Bună școală e nevoia.
Ea te-nvață, este cheia,
Totdeauna-i de folos
Pentru cel conștiincios.

La o sete mare,
Bună-i orice apă.
Prieten ți-e acela
Ce-și arată mila,
Ce-n necaz te scapă
Să nu cazi în groapă.

Până cazi o dată-n apă,
Nu-nveți uneori să-noți.
Când ajungi la strâmtorare,
Faci un lucru și mai mare,
Faci ce nici gândeai că poți
Când apelai doar la preoți.

La orice greutate-a vieții
Să cauți puteri a ține piept.
Pentru ispita judecății
Mergi pe căile dreptății,
Cauți mijlocul de a fi drept,
Sincer, nepărtinitor și înțelept.

Pentru ispita frumuseții
Să cauți al înfrânării scut.
Pentru durere, răbdarea.
Pentru-ndoială, hotărârea.
Pentru necaz, curaj tăcut.
Pentru necredință și mai mult.

Pentru toate, pe Hristos!
Așa vei strânge totdeauna
Un bun și-adevărat folos
Și-un viitor mai luminos
Aici, tu vei primi arvuna
Iar sus în Cer, pe veci cununa.

Numai când te-apucă ploaia,
Vezi mantaua cât plătește.
Numai la necaz vezi prețul
Ce îl are tot învățul
Celui ce te-adăpostește
Și cu drag te ocrotește.

Dar se cuvine totdeauna
Să-L slăvim pe Dumnezeu.
El a potolit furtuna
Ca să știm că și acuma
Mai trimite Duhul Său
Să ne-ntărească la greu.
Amin. (Miercuri, 22 iulie 2020)