text Poezii crestine

Nu stingeţi Duhul!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Toți să veghem și treji să fim,
Căci ziua Domnului e-aproape,
Vine curând, să n-ațipim,
Acest moment să nu ne scape!

Noi nu suntem ai umbrei fii,
Ca să dormim cu nepăsare,
Suntem ai Tatălui copii,
Avem în noi raze de Soare.

Ca fii ai zilei, să luptăm,
Armura crezului să fie,
Pacea și dragostea căci stăm,
Doar la un pas de veșnicie.

S-avem nădejdea mântuirii,
Precum un coif de apărare,
Căci Dumnezeu ne-a rânduit,
S-avem prin Fiu eliberare.

Isus Cristos, al nostru Domn,
Murit-a pentru noi pe cruce,
Îl așteptăm cuprinși de somn,
Sau treji, sub norul ce străluce?

Căci mântuirea o primim,
Ca dar al dragostei de sus,
De-aceea frații să-i iubim,
Urmând exemplul lui Isus.

S-aducem pace, mângâiere,
Celor ce trec prin încercări,
Să cerem Tatălui putere,
Pentru cei ce-s cârmuitori,

În dragoste să-i prețuim,
Din pricina lucrării sfinte,
Iar noi mai mult să ne sfințim
Și la Cuvânt să luăm aminte.

Celor ce stau în rătăcire,
Să le-adresăm câte-o mustrare,
Să-ntoarcem răului, iubire
Și-n toate să avem răbdare.

Întotdeauna bucuria,
Să ne-nsoțească, rugăciunea,
Să ducă cerului solia,
Acelui ce-a făcut minunea,

Lui Dumnezeu, cu mulțumire,
Să ne-nchinăm, în tot și toate,
Căci asta-i voia Sa, sfințirea
Prin Domnu-Isus, eternitate!

Nu stingeți Duhul, cercetați,
Din toate luați doar ce e bun,
Fugiți de rău și Domnul păcii
Să vă sfințească pe deplin!

Și trupul, sufletul și duhul,
Păzite-ntregi ca să ne fie,
Când Isus va lăsa văzduhul,
Să fim curați, pentru vecie!

27/08/13, Barcelona

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>