Nu-mi trebuie statuie

27.07. 2022

Nu-mi trebuie statuie pe-acest străin pământ,
Nu vreau nici moștenire, că-i goană după vânt,
Nu vreau nici recompensă de fapta care-o fac
Și nici recunoștință când, din iubire, tac.

Nu vreau să fiu celebru pe scara socială,
Nici să primesc vreun premiu într-a vieții școală,
Dar vreau, cu siguranță, să fiu ca și Isus,
Să intru, prin credință, în Patria de Sus.

Nu mă interesează nici fală, nici onor,
Nu-mi pasă, ca lui Pavel, dacă trăiesc sau mor,
Nu-mi fac un scop în viață din lucruri care pier
Și de la lumea asta nu am ce să mai sper.

Nu vreau să-mi sprijin viața pe oameni care pier
Cu sufletul de piatră și chipul lor de fier,
Care oricând te-aruncă, la fel ca pe o zdreanță,
Cu suflet fără chip și fără de substanță.

Nu-mi trebuie prieteni care lovesc și fug,
Cu care nicio clipă nu pot să trag în jug,
Nu vreau să-mi umplu ființa cu lucruri pentru foc,
Nu-mi trebuie o lume în care mă sufoc.

Eu vreau să capăt cerul drept preț cu viața mea,
Să moștenesc albastrul, un cer de catifea,
Să stau lângă Acela pe care Îl slujesc
Și – dezlipit de lume – în cer să mă opresc.