text Poezii crestine

Nu-i ușor, să duci povara!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Nu-i ușor, să duci povara!


De povară copleșit,
Te gândești la Domnul tău
În cuptor, nu ai cârtit,
Te încrezi în El, mereu.

Știi că-n orice zi El vine,
De Îl chemi în ruga ta
Și este mereu cu tine
Căci fără El, nu poți sta

Fără El, nu ai putere
Ești fricos, curaj nu ai,
Te umpli doar de durere
Doar cu El, tu vrei să stai.

Dumnezeu te ocrotește
Fiindcă, te vrea mântuit,
Te înțelege, te iubește
Și vrea să fii fericit.

De rău, de nenorocire
Ce-i peste puterea ta
Libertate, mântuire,
Viața veșnică, să-ți dea.

Nu-i ușor să duci povara
Căci cel rău, te urmărește
Și nici să suporți ocara
Celui, ce te asuprește

Căci viața pe acest pământ
Este chiar prea greu de dus
Dar când ținta-i cerul sfânt
Ochii tăi, privesc în sus.

Fii zelos, mergi înainte,
Cuvântul, să Îl vestești,
Calea înspre cele sfinte
Să n-o lași, să îndrăznești!

Căci cununa te așteaptă
Dacă ești împlinitor
Ține bine calea dreaptă
Și vei fii învingător!

Misiunea nu-i ușoară
Dar luptă, nu te lăsa
Fiindcă timpul, iute zboară
Domnul se va arăta,

Sus pe nori ca să îi ducă
Pe toți, care L-au slujit
Bucurii să le aducă
Viața, fără de sfârșit.

Amin

Câmpia Turzii, 10 septembrie 2025

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

Csodálatos az Ige
Csodálatos az IgeCsodálatos az Ige, lelkem vigasztalása.A szívem énekel, dicsőség neked minden nap.Kezed formálja lényemet.És kora reggel eljöveteledet várja.Szelíd hangod ma is tanácsot ad nekem.Péld... Citeste mai mult >>
Răspunde cu iubire
Răspunde cu iubireAtunci când ești solicitatCând ești adeseori bruscatRăspunsul tău mereu să fieUnul blând ce vine din iubire.Când cineva pe tine s-a enervatȘi îți vorbește de sus și apăsatRăspunde-i... Citeste mai mult >>
Viața
ViațaViața este o valoare,Pusă-n noi de Dumnezeu,Chiar de este trecătoare,O ai și tu o am și eu.O dată noi trăim sub soare,O dată și apoi plecăm,Spre viața eternă, viitoare,Unde cu Domnul o să stăm.V... Citeste mai mult >>
Dorul după veşnicie
Fiecare poartă-n suflet dorul după veșnicieChiar de se ascunde-ades... chiar de uneori nu-l știe...E un dor ce-n nopți târziistorce-o lacrimă uitatăȘi pășește către stele dar nu pleacă niciodată...Dor... Citeste mai mult >>
Dacă dragostea Ta...
Dacă dragostea Ta sfântă Doamne, nu m-ar însoțiCum aș mai putea ierta? Cum aș mai putea iubi?Cum aș trece prin furtună dacă Tu nu m-ai vegheaȘi când valul e prea mare nu m-ai ține-n palma Ta?Dacă pace... Citeste mai mult >>
Încă este har - ascultă
Încă este har – ascultă,Încă este zi – lucrează.În zadar când vremea treceTu mai vrei să fii ferice,În zadar când înceteazăCel ce binecuvântează.Pentr-o clipă de-amânare,Pentr-un strop de lenevieSă n-... Citeste mai mult >>
Lasă Doamne ploaia Ta
Doamne, lasă ploaia Ta ca să cadă peste mineSă curețe orice durere și orice amărăciuneLasă dulcea binecuvântare să îmi spele inimaCa să vin cu ea curată, zilnic înaintea Ta.Să Îți pot aduce Doamne, do... Citeste mai mult >>
Dincolo
Filipeni, 4:5 - Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.Privind cum anii tăi grăbescSpre zări să se strecoare,Atât cât porți strai pământesc,Să-l garnisești cu soare,Că... Citeste mai mult >>
Lumina scoate la iveală
Efeseni 5:13Lumina scoate la ivealăTot ce s-ar vrea a fi ascunsȘi nu există îndoială,Nu e cu Dumnezeu tocmeală.El e de oameni nepătruns.Dumnezeu este lumină,Și întuneric în El nu-i.Cei smeriți la El s... Citeste mai mult >>
In Valea joasă se vede o scânteie
Atunci când am simțit că nu mai pot,Că totul se sfârșește, că nu mai pot da rod,Că nu mai înțeleg ce Domnul vrea să facăM-am plecat pe genunchi și l-am rugat să nu tacă.Doamne, ce-ai de gând sa faci c... Citeste mai mult >>