Nopți cu cerul înstelat

NOPȚI CU CERUL ÎNSTELAT

În nopțile existenței stele strălucitoare
Ne-arată ieșirea spre zilele cu soare
Și iar încredințarea spre înălțimi privește
Și iar ființa noastră spre Paradis pornește.

Când nori se-ngrămădesc să-ntunece lucrarea
Să vedem în cale doar spinul, nu floarea
Deodată apar raze din eterna Lumină
Și sufletul ‘nalță cântarea, nu mai suspină.

Plânge făptura în bezna deznădejdii totale
Când ne zvârcolim chiar dacă așternutul e moale
Dar zorii dimineții stare de exaltare ne-aduce
Să nu uităm Cine ne iubește, Cine ne conduce.

A pus stăpânire pe noi suferința; când pleacă?
Desigur, vrem să nu stea mult, vrem să treacă
Dar intervine răbdarea și ne dă energie
Să înfruntăm și valul născut în urgie.

Trebuie să trecem râul dar sumbra-ncețoșare
Ascunde-o clipă punctul de orientare
Apoi, duios, apare o nouă-nsuflețire
Pe față se vede zâmbet, pe frunte descrețire.

Pelerinajul continuă, dar ne-ntrebăm uneori
De ce-s necazuri multe și puține sărbători?
Răspunsul îl găsim în taina jertfei supreme
Că-n Slavă vor fi doar lumini și diademe.

În nopțile existenței stele strălucitoare
Ne luminează calea spre stări nemuritoare
Și iar se naște-n noi acea credință vie
Să adunăm doar perle și har în visterie.

George Coenici/Ultima zi din anul 2018