Nicodim

Cu faldurile ei întunecate
Domneşte noaptea pe Ierusalim;
Se sting încet cele din urmă şoapte
Numai un om se furişează-n noapte.
Unde te poartă paşii, Nicodim?

Fruntaş iudeu şi fariseu de seamă
Cu crezul tău în inimă şi-n gând,
Plăteşti învăţăturii tale vamă
Şi în religie îţi cauţi hrană,
Dar totuşi simţi că ai rămas flămând.

Te-a adăpat a legilor fântână
Dar setea ţi-e un foc nepotolit,
Şi în religie, ca-ntr-o grădină,
Ai căutat izvoare de lumină
Dar întunericul te-a copleşit.

Acum, prin bezna care te-nfăşoară,
Te-ndrepţi spre un Învăţător divin
Să cauţi pacea ca pe o comoară,
O pace sfântă ce din cer coboară;
Du-te, Isus te-aşteaptă, Nicodim!

Afară bezna se îndepărtează
Cedând în faţa lunii cu halou,
În casă viaţa ţi se luminează
Când adevărul vine ca o rază:
Startul spre Cer e naşterea din nou!

Tu ţi-ai sfârşit acum drumul prin noapte
Căci în Isus Lumina ai găsit,
Dar paşii tăi şi urmele lăsate,
Urme în piatra vremilor săpate,
Conduc şi azi drumeţul rătăcit.

Conduc pe cel ce sincer îşi doreşte
Lumina harului, venind de sus,
Şi-n care adevărul străluceşte:
Nu, o religie nu mântuieşte,
Ci mântuirea este la Isus!

Amin
Vulcan, 6 mart. 2010