text Poezii crestine

Nicicând, n-o să-mi mai fie frică!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Nicicând, n-o să-mi mai fie frică!


Nicicând, n-o să-mi mai fie frică,
Căci eu de acum, Te am pe Tine,
Chiar de credinţa încă-i mică
Mereu mă lupt, să fac doar bine.

N-am să mă las pradă durerii
Nici celui rău, ce moartea-mi vrea.
Doar lui Isus mă- închin, puterii,
Aceasta este ţinta mea.

Din Biblia ce o citesc
Doar lucruri bune învăţ mereu
Pe-ai mei semeni să îi cinstesc
Şi să-L iubesc pe Dumnezeu.

Pe Domnul ce e bun şi drept
Şi binele la toţi ne vrea,
El, care-I cel mai înţelept
Şi vrea la ceruri să ne ia.

Noi voia Lui putem s-o facem
Nu-i lucru greu, e chiar uşor.
A inimii foaie-o desfacem,
Şi încet, o răsfoim de zor.

Pe ea să scriem fapte bune,
Şi milă, dragoste, iubire.
Pe Domnul să-L vestim în lume,
El e izvor de fericire!

De tot ce a făcut Isus
Ca pe noi să ne mântuiască,
El slava a lăsat-o sus,
A îmbrăcat firea omenească,

A străbătut pământul mare
Şi bine la toți le-a făcut
El este Acel din ceruri care,
Ne-a dăruit ce avea mai scump.

El e Hristosul, ce prin moarte,
Viaţa și-a dat pe crucea grea.
De El, nimeni nu ne desparte
Chiar de cu răul, vom lupta!

Căci răul, de la Diavol vine
Şi el se luptă ne încetat,
Se străduie prea mult, ne ține
Încătuşaţi greu, de păcat.

Cu forţe tari ca să luptăm
Şi răul mereu să-l învingem.
Lui, pradă să nu ne lăsăm
Pe toţi cei dragi, să îi convingem.

Ştim, fără Domnul este greu
Şi nici un rost n-avem în viaţă.
Fără credinţă este rău
Isus doar, să ne fie-n faţă!

Isus din cer şi al Său Tată,
Isus ce odată, va veni
Să adune ceata minunată
Pe nori să-I ducă-n veșnicii.

Amin

Câmpia Turzii, 19 februarie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>