text Poezii crestine

Neprihănită dragoste dintâi.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elisabeta Someiu
Neprihănită dragoste dintâi
Te am părăsit, mă iartă Domnul meu cel bun
Mai dă-mi un timp ca să mă pocăiesc
Și viața întreagă ca să mi-o adun


Ajută-mi Doamne, să îmi amintesc
Locul acela, unde am căzut
Să mă întorc și să rămân, Isus
La iubirea scumpă, și fierbinte din trecut


Mai dă mi un timp Isuse, să mă-ntorc
Cât mai curând, la faptele dintâi
Să fac din Tine și al Tău Cuvânt
Isuse, Piatra mea de căpătâi

Mi aduc aminte-n nopțile târzii
Cum îți cântăm din inimă cu foc
Parcă zburam deasupra de pământ,
Și osteneala nu mă răpunea deloc

Și mă-ntrebam în sfântă cercetare
De astazi oare, voia Ți-am făcut
Căci Doamne numai asta îmi doream
Să împlinesc Cuvântul, să Te-ascult

Azi văd că nu mai sunt așa
Și focul parcă s-a mai domolit
Dar nu doresc nici eu nici Tu
Un suflet rece, de iubire părăsit

Nu vreau să fiu nici căldicel, nici rece
Mocirlă cărticică nu aș vrea
Căci iată, se arată judecata
Și ai să mă verși Isus, din gura Ta

Eu aș dori Isus, ca niciodată
Să nu mai părăsesc ce am primit
Să-mi amintesc în fiecare ceas
Că Tu Isuse primul, m-ai iubit

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>