Necazul m-a făcut să strig la Tine

Necazul m-a făcut să strig la Tine

Necazul m-a făcut să strig la Tine,
Și sărăcia Doamne, tot la fel.
Nu m-ai lăsat lipsit de nici un bine,
Puteri mi-ai dat, să-Ţi rămân tot fidel.

Încercarea când a dat năvală peste mine,
În odăiță, iute, m-am ascuns...
Și pe genunchi ceream: „Mai dă-mi iubire!”
Să pot rămâne la sânul Tău ascuns.

Când valurile au bătut cu spumă-n mine,
Doar pe genunchi și cu Cuvântu-n mână am putut
Rămâne sus pe stâncă, lângă Tine,
Până furtuna, pentru o vreme, s-a-abătut.

Acum, iată, că am belșug și bine,
Și credincios vreau să-Ţi rămân la fel.
Încercări sunt-acum de alt fel pentru mine;
Tot Tu-mi dai biruință și la acest nivel.

Oricărui tip de val și de ispită
Se-aplică-aceeași regulă mereu:
Tot pe genunchi, cu Biblia în față
Primesc lumină, primesc noi puteri,

Privind-nainte, cu ochii credinței,
Spre lucrurile care nu se văd,
Ca și cum sunt, și ele-o-să se-ntâmple.
...Mai e puțin, mai e puțin de tot...

Și vom scăpa de-această luptă-nverșunată
Ce obosește mintea, trupul tot,
Și vom serba în Țara Minunată
În pace, că am biruit jos.

Și vom cânta cu îngerii în slavă,
Și-o bucurie-eternă va domni
Pe chipul nostru-adevărata fericire
Se va așterne și va dăinui.