Nebunul se crede înțelept

Nebunul se crede înțelept


Așa ca și zăpada vara
Ca și ploaia la seceriș
Nebunul, nu poate avea slava
Măreț să fie, nu-i permis

Cum vrăbiuța mândră sare,
Cum rândunica zboară lin,
Blestemul fără temei, n-are
Putere să lucre din plin

Pentru cal, biciul e făcut
Măgarul, cu frâul se ține
Iar cel nebun trebuie bătut
Dacă nu vrea, să-i fie bine!

Nebunului, să îi răspunzi
La nebunia ce o are,
Să nu creadă că îl ascunzi
Și să se creadă, deștept tare

Cel care în nebun se încrede
Și îi trimite o solie,
El propria pierzare-și vede
Caci, un răspuns bun, n-o să vie

Ca și picioarele ologite
Așa-i nebunul de înțelept
Ca pietrele ce sunt zvârlite
Din praștie, și-ți dau în piept

Ca și arcașul ce rănește
Pe toți ce-n cale i-au ieșit,
Ca și acel care întocmește
La lucru, pe întâiul venit

Asa cum se întoarce un câine
Ca sa mănânce ce-a vărsat
Nebunul, de-ale lui se ține
Și nu se îndreapta niciodat

În cel ce se vede înțelept
Deloc, în el sa nu te încrezi
Nebunul poate-i mai deștept
Mai bine poți în el, să vezi.

Amin

Câmpia Turzii, 10 decembrie 2015