Muntele Sinai

M-apropii de urcușul către culme
S-ating Sinaiu-n nor învăluit
Pe care Tu Te-ai coborât din slavă
Să Te arăți poporului iubit

Ai vrut să Te arăți, să Te cunoască
Să creadă-n Tine-alesul Tău popor
Dar n-a fost vrednic nimenea de Tine
Doar Moise singur s-a urcat pe nor.

Când Moise a dorit să-Ți vadă slava,
Tu l-ai suit pe-o stâncă, pe Sinai
Dar n-a putut nici el să-Ți vadă fața
Atât de foc mistuitor erai.

Cinci veacuri mai târziu, pe-același munte
În crăpătură și Ilie-a stat
Și-n miez de noapte, l-ai găsit, o, Doamne
Și măreția Ta i-ai arătat

Dar nu în foc, în fum, în zguduire
Să-i dai fiori de groază, ci
Te-ai ivit în susur liniștit, subțire,
Într-o prezenț-abia de presimțit.

Ilie-a tresărit: Acesta-I Domnul!
Din peșteră ieși înfiorat
Și cu mantaua-acoperindu-și ochii
Te-a cunoscut și Ți s-a închinat.

Isaia Te-a văzut și el odată
Șezând pe-un tron atâta de înalt
Că poala hainei Tale umplea Templul.
Mai sus, privirea-i nu s-a ridicat.

Se zguduiau de slava slavei Tale
Ușiorii cei înalți, și Templul tot
Și Serafimi strigau și ei cu teamă
Sfânt, Sfânt, Sfânt e Iehova, Savaot!

Și cine-s eu, să te numesc Părinte
Și cine-s eu, Ființa Ta s-o cânt
De-abia am și eu a mea parte
Din ce-a avut Alesul Cel mai Sfânt.

M-apropii în urcușul către culme
S-ating Sinaiu-n nor învăluit
Pe care Tu Te-ai coborât din slavă
Să Te arăți poporului iubit.

Și azi din Munte iese foc și pară.
Și azi îl văd de nor învăluit
Dar mi se-arat-un Munte mai departe
Sionul, cel de noi, atât dorit.

E harul Tău prin care se coboară
Iehova Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt.
Cu miile de sfinți în sărbătoare
Ce-au cunoscut iertarea pe pământ.

Cu-acei ce Ție pururi Ți se-nchină
Biruitor Viteaz, o, El-Shadai
Cununile-arucândule-Ți ‘nainte
Slăvindu-Te cu-ntregul Tău alai.

Și mă cuprinde-o sfântă bucurie
Că m-ai chemat să Te cunosc deplin
Prin Fiul Tău, ce s-a făcut ca mine
Să fiu ca Tine-n veci de veci, Amin!