text Poezii crestine

Mila să îți fie sprijin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nichifor Nicu
Mila să îți fie sprijin
autor: Nichifor Nicu
05.05.2017. ora: 01.05

Hai să-ți povestesc ceva, ceva ce poate tu nu ști,
Sau poate ști și-ți este teamă de frați, surori sau de copii.
În viața asta pe pământ nu ai venit ca să primești,
Tu ai venit cu un singur scop, din tot ce ai, să dăruiești.

Tu n-ai venit la întâmplare și nici nu ești făr-de folos,
Tu ai venit trimis de Tatăl să fi în slujba Lui Hristos.
Tu n-ai venit să-ți strângi avere, nici bogăție pe pământ,
Ci ai venit să spui Cuvântul, călăuzit de Duhul Sfânt.

A predica azi Evanghelia e foarte simplu dragul meu,
Nu trebuie spui cuvinte, ci să fi plin de Duh, mereu.
Prin fapte poți muta chiar munții și lacrimi multe să obții,
Poți să-L vestești pe Dumnezeu prin felul Tău de a trăi.

Isus când a trăit în lume prin fapte El S-a consacrat,
De multe ori El a tăcut dar de-mplinit nu S-a lăsat.
El a tămăduit bolnavi, a dat vedere orbilor,
Caci așa lucrează Domnul, Dumnezeul Salvator.

Nu te-ndoi pe calea vieții, nu asculta glasul cel rău,
Tu doar continuă-ți misiunea și roagă-te Lui Dumnezeu.
Nu da crezare omenirii care îți spune să te-oprești,
Tu mergi prin Domnul înainte și doar prin El tu biruiești.

Căci Scriptura ne vorbește și ne-ndeamnă la iubire,
Nu la ură și la ceartă nici la duh de clevetire.
Dacă știm ce-nseamnă Harul, trebuie ca să luptăm,
Să vestim astăzi Cuvântul, suflete să mai salvăm.

Ăsta-i singurul tău scop să-L vestești pe Dumnezeu,
Căci de Tine Se-ngrijește totdeauna dragul meu.
Mila să îți fie sprijin totdeauna-n viața ta,
Și nu uita iubit prieten, Dumnezeu e Dragostea !!

Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>