text Poezii crestine

Mi-ai dăruit un timp de cercetare

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Mi-ai dăruit un timp de cercetare,
Un timp de încercări şi de durere,
Am poposit smerit în trupul care,
L-ai modelat cu sfântă-ndemânare,
Pentru o clipă, ce curând va piere.

Mi-ai dăruit o clipă de splendoare,
O clipă-n care tainic mă ascund,
Mă învelesc în mantiile stelare,
Ca să-nţeleg ce eşti şi cât de mare,
E harul Tău şi cât sunt de plăpând.

Mi-ai dăruit un timp de har în care,
Să meditez, să-mi desluşesc menirea,
Un timp de dor, privind albastra zare,
De-alin şi de adâncă-nfiorare,
Ca să-nţeleg iubirea şi jertfirea.

Mi-ai dăruit o clipă de iubire,
O clipă-n care-am învăţat să sper,
Mă simt bogat, acum sunt o sclipire,
O piatră, ce prin sfânta-Ţi şlefuire,
Va fi curând un diamant în cer.

Mi-ai dăruit o viaţă, o minune,
O viaţă care trebuie trăită,
Atunci când drumul pare o genune,
Când plâng şi n-am durerea cui îi spune,
Voi şti că Tu, eşti viaţa mea-mplinită.

28/10/12, Barcelona

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Lectia 19 și 20. Revenirea Domnului"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Revenirea lui Isus Hristos este cea mai des menţionată doctrină a Noului Testament – de 318 ori în 260 de capitole2. Cea de a doua ve...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 18. Gloria mântuirii"
Categorie:  Schite de predici scrise INTRODUCERE1. Toate lucrările izvorâte din Dumnezeu (toată creaţia) poartă amprenta slavei Sale, dar răzvrătirea şi păcatul au umbrit prin întuneric stră...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 17. Sfinţirea"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Sfinţirea este procesul prin care omul este separat de lume şi consacrat pentru Dumnezeu (1 Petru 1:14-16)2. Terminologie biblică: eb...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 16. Fiii răscumpărării"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Naşterea din nou (regenerarea) deschide drum dezvoltării omului păcătos, ca fiu al lui Dumnezeu, spre maturitatea lui (în) Isus Hrist...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 15. Regenerarea"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Regenerarea – naşterea din nou („palingenesia”); a fi născut („gennao”)2. Regenerarea – a fi complet reformat sau îmbogăţit, a aduce...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 14. Justificarea"
Categorie:  Schite de predici scrise   INTRODUCERE1. Beneficiile harului ispăşitor se extind de la graţiere la mântuirea eternă (glorificarea în Împărăţie)2. Justificarea – actul,...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 13. Slujitorii harului"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Dumnezeu în atotînţelepciunea Sa a pregătit întreg cadrul mântuirii prin ispăşire, dar şi personalul aferent (Efeseni 4:11-12; Deuter...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 12. Mijloacele harului"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Viaţa omului născut prin pocăinţă şi credinţă necesită un mediu propice vieţii noi, creşterii spre maturitate spirituală (Efeseni 4:1...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 11. Păstrarea mântuirii"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Dobândirea mântuirii a fost realizată prin jertfe ispăşitoare şi se obţine prin credinţă şi pocăinţă (Fapte 20:20-21)2. Păstrarea est...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lectia 10. Pocăinţa şi credinţa"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Acesta a fost şi este mesajul mântuirii (Marcu 1:15; Fapte 2:37; 26:20-21)2. Este un mesaj  autentic cu  un conţinut practi...
de Marga Buhus 15 mai 2025 Citeste mai mult >>