Mi-a izbavit sufletul

MI-A IZBAVIT SUFLETUL


Am fost cândva în mreaja celui rău,
Aşa cum eşti şi tu, fără de Dumnezeu.
Eram de plâns, în mizeria-n care eram,
Mă scufundam în noroi, în tot ce făceam.

Moartea râdea de-al meu zbucium amar,
Îmi zburau zilele vieţii mele, în zadar.
Viaţa-mi era amăgire şi deșertăciune,
Fără împliniri şi amarnică amărăciune.

Din veșnicii o mână mi-a venit în ajutor,
Când valul durerii lovea aprig cu spor.
Am văzut-o străpunsă de-ale mele păcate,
Dar ea m-a-îmbrăţişat cu dragoste aparte.

Şi am aflat, cum cu preţul vieţii Lui divine,
La cruce a pătimit şi a murit pentru mine...
Isus mi-a-ntins mâna cu nespusă iubire,
M-a smuls din nămolul de cruntă amăgire.

M-a săltat din valea cu hârtoape pe stâncă,
M-a scos din întunecata noapte adâncă.
Mi-a spălat tot păcatul, în al iubirii har,
Şi în viaţă am un scop, nu trăiesc în zadar.

Pe calea-ngustă merg, pătrusă de bucurie,
Oricât de dureros şi oricât de greu ar fi să fie.
Sufletul mângâiat de razele Lui de soare,
Nu oboseşte sub balsamul de binecuvântare.

Bunătatea Lui n-o voi uita niciodată,
Am primit izbăvirea, fără nici o plată.
A plătit la cruce păcatul meu El, Isus,
Şi tot El mă poartă pe braţe-n cer sus.

Amin!