text Poezii crestine

Mercenarul- Pe Domnul Vieții Îl slujesc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Pe Domnul Vieții Îl slujesc


Meditez adânc la toate
Parcă un vis am trăit,
Mintea mea încă socoate
La tot, ce am patimit,

Căci nădejdea mi-am pierdut
Când L-am trădat pe Isus,
Să-L mai am, nu am crezut
S-a sfârșit de tot, mi-am spus,

Dar în marea Lui iubire
Domnul Vieții m-a iertat,
Mi-a dat drept la mântuire
De la moarte m-a salvat

Cu iubire Îl slujesc
Aș face orice mi-ar cere,
Prin El astăzi mai trăiesc
El, mi-a dat din nou putere.

Acum, am descoperit
Tată bun eu pot să fiu,
Iubitor și fericit
M-am schimbat de tot, eu știu

Un soț de nădejde sunt
Cum n-am mai fost niciodată,
Pe Isus Îl am în gând
Inima mea, e curată

Pentru frați sunt săritor
Pentru cei din jur, lumină,
Totul fac și mi-e usor
Inima mea este plină

De iubire și de teamă
De multă recunoștință,
La orice astăzi iau seamă
Și mă rog cu stăruință

Un alt om am devenit
Mai atent, mai iubitor,
Cu Domnul m-am întâlnit
Acum, totu-i mai ușor

Știu că El poate ierta
Chiar pe oricine dorește
Și tot El poate schimba
Pe cel care Îl iubeste.

Azi, pe Domnul Îl slujesc
Cu toată puterea mea,
Pe El Îl mărturisesc
In El, stă puterea mea

Si mă rog necontenit
Să mă umple cu Duh Sfânt,
S-ajung să fiu mântuit
Când mă duc de pe pămâ.nt

Crimele ce le-am făcut
Să se șteargă pe vecie,
Ce a fost rău ca să uit
Mintea mea, să nu mai știe

Să mă pot și eu ierta
Dacă Domnul m-a primit,
Să le șterg din mintea mea
Îmi doresc, atât de mult

Să fiu un om credincios
Cu teamă de Dumnezeu,
Pentru alții de folos
Ăsta este visul meu

Și în rugă stăruiesc
Domnul să Îmi dea putere,
Pe El să pot să-L slujesc
Să aline a mea durere

Să fiu cu familia mea
Și cu frații de credință,
Să pot și altora da
Exemplu, de biruință,

Să fiu un model în toate
Milostiv și-ndurător,
Să fac chiar tot ce se poate
Și să fiu de ajutor

La toți cei descurajați
ȘI la toți cei necăjiți
Să-i consider ai mei frați
Chiar de-s de necaz, loviți

Și eu am fost ajutat
De iubitul meu Isus,
De la moarte m-a salvat
O cetate mi-a dat, sus,

ViaȚa mea s-a aranjat
Domnu-I al meu ajutor,
Conștiința mi-a curățat
Și pot răsufla ușor

Sunt iertat, așa mi-a spus
Bunul meu Isus Hristos,
Moștenirea cea de sus
Va fii spre al meu folos

Eu, de acum Îl voi sluji
Dar nu mă pot revanșa
Și în slujba Lui voi fii
Câte zile voi avea,

Vreau să ajung in veșnicie
Și acolo, sa-L slujesc,
Slava Lui în veci să fie,
Pe Isus, eu Îl iubesc.

Sfârșit.

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>