Menirea mea

Menirea mea nu este o bravură,
Un gând ascuns în file de zapis,
Ci e-o poruncă scrisă în Scriptură,
Lumii să spun de iad şi paradis!

Nu sunt mai bun ca altul, să se știe,
Dar când Isus mi-a spus că sunt iertat,
Când mi-a vorbit de-acol' din veșnicie,
Mi-am revăzut trăirea în păcat.

Mi-a fost rușine, m-am ascuns o clipă,
Apoi mi-am zis: "Și unde să mă duc?"
El m-a luat sub sfânta Sa aripă
Şi n-am mai fost de-atuncea un năuc.

Mi-a părut rău că n-am știut mai multe,
Despre Mesia, despre Duh şi har,
C-atâția ani sub vrăjile oculte,
Am refuzat oferta din Calvar.

Dar slavă Lui, în marea Sa iubire,
Din lume m-a ales, m-a izbăvit,
Mi-a pus în suflet dor de nemurire,
Ce mă îndeamnă la un trai smerit.

Menirea mea nu este o bravură,
Un gând ascuns în file de zapis,
E o poruncă scrisă în Scriptură,
Lumii să spun de iad şi paradis!

De-aceea eu, cu gând la veșnicie,
Spun tuturor în scris sau în viu grai,
Că Dumnezeu ne vrea cu gelozie
Şi te întreb, de partea cui tu stai?

09/07/18, Barcelona -Lucica Boltasu