text Poezii crestine

Marile iubiri în viață

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Marile iubiri în viață
Nu pot fi decât o data.
Pe acestea depărtarea
Le încununează starea,
Mai frumoase le arată
Cu o trăire curată.

Doar iubirea fără margini
Dă-ți-o Unui Singur Drag,
Celui ce-a venit din ceruri
Să ne-aducă nouă daruri.
La celelalte să ai un prag,
Chiar de uneori te-atrag.

Dragostea e cel mai mare
Bun al sufletului meu.
Eu nu-mi pot lăsa iubirea
Ce mi-a adus mântuirea
Orișicât mi-ar fi de greu
Drumul către Dumnezeu.

De ea nu mă voi desparte,
Orișicâte-ar fi să trag.
Ce ar mai rămâne vieții
Pân’ la timpul bătrâneții,
Dac-aș pierde ce mi-e drag
Și-aș naufragia în larg.

Ce vrajă-i marea rătăcire
Care trage omu-n jos,
Ce lume-ar spune că-i iubire,
Dar nu aduce mântuire.
Ce înșelător și mincinos
E-al ei păcat numit „frumos”...

Iubirea cu acest nume sfânt
Ne-a arătat-o Sfântul Miel,
E numai una pe pământ,
Cea arătată prin Cuvânt.
Nu-s două stări de-același fel,
E cea-n Hristos, deplină-n El.

Grea e sarcina iubirii,
Slab e sufletul lumesc.
Cei lumești n-o duc departe,
De țintă lumea îi desparte
Și prea degrabă obosesc,
Frământați de ce-i firesc.

Dragostea n-are putere
Peste hoitul din sicriu.
Poate-mbrățișa odorul
Până nu se lasă norul,
Numai cât e suflet viu,
Fără viață e pustiu.

Împotriva putrezirii
Ea nu poate să se pună.
Dragostea numai cu viața
Își îndulcește speranța,
Se sărută și-mpreună
Fericire își adună.

O, iubire îngerească,
Tu nu-mbătrânești nicicând!
Perii-ncărunțesc și totuși
Nu mai sunt atât de deși,
Dar inima-i la fel bătând
Și doru-i încă tot arzând.
Amin.
(Miercuri, 24 martie 2021)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>