text Poezii crestine

Mântuirea neamurilor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Romani 11:11-24

Prin alunecarea lui Israel
Este astăzi cu putință
Să-L cunoaștem noi pe El,
Pe Preasfântul jertfei Miel,
Nădejdea noastră în credință.

Domnul i-a făcut geloși
Pe cei ce L-au cunoscut
Să-L slujească bucuroși
Israeliții credincioși,
Pe Isus cerescul scut.

Alunecarea lor a fost bogăție
Pentru lume, pentru neamuri.
Au cunoscut cereasca-mpărăție,
Drumul către veșnicie
Și au intrare sus în ceruri.

Paguba celor din Israel
Ne-a fost nouă înlesnire
Să-L cunoaștem pe Acel
Ce ne este sfânt model
Pe drumul către mântuire.

Dar va veni o zi măreață.
Israel se va-ntoarce glorios.
Atunci va dispare orice ceață,
Îl vor recunoaște toți pe față
Pe-al lor Mântuitor Hristos.

Dacă lepădarea lor
A adus împăcare pentru noi,
Ce va fi în viitor
Când vor fremăta de dor
Ca și fluturii-n zăvoi.

Primirea lor va fi viață,
Ridicare din mormânt,
O glorioasă dimineață
Ce va răspândi dulceață
Pe fața-ntregului pământ.

Dacă roadele sunt sfinte,
Plămădeala toată-i sfântă.
Și cei sfinți cu dor fierbinte
Pot din inimă să-I cânte
Când spre ceruri se avântă.

Dacă rădăcina-i sfântă
Și ramurile la fel sunt.
Valul lumii nu-i frământă
Pe cei ce-L au pe El ca țintă
Și trăiesc după Cuvânt.

Ramuri vechi au fost tăiate
Pentru necredința lor
Și-ai fost altoit tu, frate,
Că Dumnezeu e bunătate
Și te-a sădit lângă izvor.

Ai fost făcut și tu părtaș
Rădăcinii de măslin.
Fii dar un vrednic urmaș,
Ai fost chemat să fii ostaș
Prin El biruitor deplin.

Nu te făli față de ramuri,
Nu tu ții rădăcina.
Tu ești altoiul dintre nemuri
În via tatălui din ceruri,
Din dragoste-ai primit lumina.

Doar rădăcina te va ține
Și pe tine prin credință.
Să fii treaz și azi, și mâine,
Ca să sfârșești calea cu bine
Și să ajungi la biruință.

Te ferește de-ngâmfare,
Fii smerit pân’ la sfârșit.
Fii ca Domnul în răbdare
Cu blândețe pe cărare
Și-atunci vei fi mântuit.

Dacă nu au fost cruțate
Ramurile cele firești,
Nu poți nici tu să ai parte
De intrare în cetate,
Dacă nu te pocăiești.

Dumnezeu e bunătate
Și se-ndură de cei care
Își ridică mâini curate,
Sunt lumină în cetate
Și în lume-aceasta sare.

Dumnezeu e chiar și foc
Pentru-acei ce nu rămân
Cu toți frații la un loc,
Stau la bârfe în talcioc,
Au comportament păgân.

Tu erai din fire
Un măslin sălbatic,
Însă Domnul din iubire
Prin a Sa jertfire
Te vrea bob în spic.

Să-I dăm slavă ne-ncetat
Pentru bunătatea-I mare
Dumnezeului Preaînalt
Care ne-a răscumpărat
Și ne-a dat iertare.
Amin.
(Joi, 6 octombrie 2022)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>