Mântuirea, iubire infinita

MANTUIREA, IUBIRE INFINITA

*
În această lume rece, rămâne trează
Cugetarea sacră, ce-n iubire vibrează.
Scânteia vieţii ce inima luminează,
Veghere-n neprihănire stimulează.

Sensul vieţii nu-i operă măiestrită,
Nu-i nici ţel, de datini desăvârşită.
E o iubire infinită, la cruce jertfită,
O mântuire de înviere adeverită.

Scânteia vieţii cea plină de lumină,
Coboară cu iubirea de natură divină,
În valea morţii la omul cel de tină,
Cu jertfa ce-întregul iad îl clatină.

A coborât divinul, Cel Prea Înaltul
Să defrișeze din rădăcină păcatul.
Cu lumina a alungat tot neantul
Vieţii eterne, să ne fie garantul

Unei vieți în neprihănire trăită.
Să fie starea de păcat abolită,
A trebuit să fie cu sânge plătită,
Cu iubirea lui Isus fu împlinită.

Pământul învăluit în razele solare,
Clătinat din adâncimi seculare,
Descoperă acea dulce alinare,
Ce face-n om divină metamorfozare.

Întunericul dispare, apare lumina,
Ce-n liniştea cerului spală vina.
Şi dă omului cu pacea Sa, odihna,
Să-i întărească omului rădăcina.

Oceanul iubirii divine se extinde,
Întregul pământ în brațe-l cuprinde.
Sufletul omului neprihănire pretinde,
Salvarea la cruce astă dorinţă aprinde.

Lucrarea minunată, din vremuri apuse,
Vibrează a inimii coardă-n fiori nespuse.
Dumnezeirea, ce-n lut suflare vie puse,
Suferă că omul în robia păcatului căzuse.

Mântuirea erupe cu lava eternei iubiri,
S-aşterne peste om în eterne sfinţiri.
Lasă în inimă ale neprihănirii hotărâri,
Prin jertfa unei divine desăvârşiri.

Iubirea nu vrea pe nimeni să excludă,
Doreşte tot omul în mântuire să includă.
Cântaţi cu bucurie cântări de laudă,
Pe-ntreg pământul, mântuirea să se audă.
Amin!