Mai ieri

Mai ieri scriam o poezie
Că vine iarna, timpuri reci
Şi iată, gata-i pe sfârşite
Mai e puţin, şi-o s-o petreci.

Se duce timpul, numai fapta
Mai stă gravată-ntr-un dosar
Ce-l are-n mână Arhitectul
Cel făr´ de timp şi de hotar.

Ni se adaugă la număr,
În grabă anii vieţii, roi
Şi vom pleca, lăsa-vom totul
Nici nu s-a aminti de noi.

Dar undeva, o Carte-a Vieţii
Ne are numele pe veci
Iar Cel ce a învins chiar moartea,
Ne va conduce-n sfinţi poteci

Odihnă vom avea deplină
Când ne vom întâlni cu El
Isus Hristos, ne-a fi lumină
Şi ne vom bucura în El!

Vremi de-ntristare, timpuri sumbre
Ne este dat a îndura
Căci nu e mult şi Domnul vine
De vom veghea, ne-om bucura

Nerăsplătiţi, nu vom rămâne
De Cel ce-a îndurat întâiul
Căci greul nostru El îl ştie
Şi El ne-a şterge-atuncea chinul.

Vegheaţi, fiţi tari, ne spune Pavel
Să ne-ntărim dar, în credinţă
Iar dragostea să fie-ntr-una
La căpătâi, toţi să o ştie

Căci doar acel care iubeşte
Va fi iubit, va fi iertat
Căci i s-a măsura cununa
Aşa cum el a măsurat

Bucuroşi întotdeauna
Bucurie sfântă-n Domnul
Iar blândeţea să vă fie
Cunoscută, de tot omul

Nu vă-ngrijoraţi de ziua
Care încă n-a venit
Spuneţi-I necazul. dorul,
Celui ce ne-a mântuit.

Pacea Domnului, ce-ntrece
Orişice înţelepciuni
Să vă fie paza-n toate
Să trăiţi ca vrednici Fii

Căci trăind aşa, tot drumul
De-L avem Stăpân pe El
Ne vom bucura la capăt
Glorie Sfântului Miel!