text Poezii crestine

Mă recunosc căci nu mă pot cunoaște

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Brânzei
Mă „recunosc”, căci nu mă pot „cunoaște”
și nu-nțeleg, când mi-ești necunoscut.
Când nu Te văd, m-am cufundat în noapte,
când Te găsesc, găsesc un început.

Mă recunosc în leagănul din casă,
mă recunosc și-n plâns și-n gângurit,
mă recunosc și-n cel plecat de-acasă,
mă recunosc... și-n toate m-am găsit.

Dar cine sunt, de unde vin și unde,
spre ce mă-ndrept, spre ce liman m-avânt?
Eu nu cunosc și nici nu pot pătrunde,
iar truda mea e goană după vânt.

Sunt fiul rătăcit ce-a stat departe,
fără părinți, făr-casă, doar cu chin.
Sunt cel ce se pierduse fără moarte,
străin de toți și sieși tot străin.

Mă-ntorc acum-napoi și-mi caut dorul.
Te caut iar, și iar mă las găsit.
Iar Te cunosc și-mi recunosc izvorul;
mă recunosc în Cel ce m-a urzit.

Mă recunosc în trecătorul astăzi,
dar sunt flămând de timpul infinit.
Nu știu ce sunt, dar recunosc în mine
Un Dumnezeu ce-n fine m-a găsit.

Mă recunosc, căci nu mă pot cunoaște
și nu-nțeleg, când mi-ești necunoscut;
din chip și-asemănare iar mă naște
să mă găsesc în Cel ce m-a făcut...

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

Tu ne-ai adus iertarea
Tu ne-ai adus iertarea prin Jertfa Ta măreață,Ne-ai dat salvarea-n dar, ne-ai dat o nouă viață.Haine albe curate, veșmânt imaculat,O Doamne, slavă Ție! Mântuire ne-ai dat.Isuse salvatorul, Fiul lui Du... Citeste mai mult >>
La glasul Tău.
La glasul Tău.Într-o lume întunecatăCare apasă tot mai greuEu doresc să aud IsuseTotdeauna glasul TăuPrintre vocile înălțateCe vestesc război și ciumăEu să-mi pun nădejdea în glasulCare strigă și ne a... Citeste mai mult >>
Candela Credinței
O, om pierdut în grija cea de toate,Ce uiți de suflet pentru munci deșarte,Biserica te cheamă-n pragul sfânt,Să lași în urmă grija de pe pământ.Când munca grea te ține pe altă cărare,Și nu mai vii la... Citeste mai mult >>
Tânăr drag ce pribegești
O, tânăr drag, ce pribegeștiȘi pace-n suflet nu găsești,Tu îți faci planuri sute, mii,Dar nu te gândești la veșnicii.Plăcerile ce îți aduc fericireaNu-ți garantează mântuireaCaută să ai în inimă pacea... Citeste mai mult >>
Zidește în mine
Zidește în mineZidește în mine o inimă curată,Ajută-mă să fiu cu haina nepătată:Gândirea, vorbirea și umblarea meaSă corespundă Tată cu cerința Ta.Zidește în mine o dorință aprinsăSă înfăptuiesc legea... Citeste mai mult >>
Cine oare?
Când furtuna e prea mareȘi-ncercări mă copleșescDe unde să iau PărintePutere să biruiesc?Unde să alerg când teamaPână-n suflet îmi pătrundeȘi alunec deseoriPe a deznădejdii unde?Spune-mi, cine s-ar op... Citeste mai mult >>
Noi nu facem reclamă
Efeseni 5:12Noi nu facem reclamăLucrurilor păcătoase.Dumnezeu ne cheamăCelui rău să nu dăm vamă,Nici alte foloase.Tot ce-avem dăm lui Isus,Numele Lui îl vestim.El e Răsăritul făr’ apusDecât orișice ma... Citeste mai mult >>
Mai presus de împlinirea
Mai presus de împlinireaOricăror dorințe relePe a vieții scurtă caleEste înfrânarea careFace să renunți la eleȘi la toate poftele.Cel ce are înfrânareȘi dorește mai puțineEste mai scutit de lipsuri.Ar... Citeste mai mult >>
Transfigurare
Ce puţin îţi cere Domnul:doar să crezi,ca să-ţi dea puterepaşii să-I urmezi.Ce puţin, din partea inimii:un dor —şi-ai scăpat de moartearăilor ce mor.Jertfa Ispăşiriite-a adus în Rai,dându-ţi trandafir... Citeste mai mult >>
Cunoscând pr Cel ce-I sfânt
Efeseni 1:17Cunoscând pe Cel ce-I SfântPe Isus Mântuitorul,Prinzi curaj și iei avânt,Ești părtaș prin legământTot mai mult cu Cerul.Cunoscând a Lui iubire,Crești în harul mântuirii;Te eliberezi de fir... Citeste mai mult >>