text Poezii crestine

Mă-ncred în Domnul meu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Un gând curat înalț spre Dumnezeu,
Cu mulțumire multă,
Căci e prezent acolo unde-s eu
Și ruga mi-o ascultă!
Trecut prin ani, sleit de boli și greu,
Tot trupul sângerează,
Dar chiar și-așa, mă-ncred în Domnul meu,
Căci El nu dormitează!

În duh e cald, e soare și frumos,
Căci Duhul Sfânt domnește,
Și chiar de mersul meu e dureros,
Sufletul înflorește!
Când singur sunt, privirile se sting,
Simt huma cum mă strânge,
Dar mi-amintesc că pot ca să ating,
Cununa cea cu sânge.

Văd spinii mari, roșiți de sânge sfânt
Și simt o alinare,
Când S-a jertfit Isus, prin legământ,
Mi-a dat eliberare!
Un legământ de har, un dar ceresc,
Ce-mi dă puteri o mie,
Să pot răbda, să pot să biruiesc
Ce-n viața-mi, o să fie!

Nu e ușor, dar nici atât de greu,
Încât să uit de Tata,
El e prezent, cu mine-a fost mereu,
Și spun doar: "Maranata!"
Mai e un timp de har, puțin mai e,
Isus încă așteaptă,
Când suferi, El îți spune,"Fiule,
Trăirea îți îndreaptă!

Îți dau un timp, dar s-a scurtat, să știi,
Alege-ți astăzi calea,
Căci timpul pe pământ se va sfârși,
Vrei cerul sau vrei valea?"
Acuma eu, pe pat de suferinți,
Văd văile cu plângeri,
Îl văd pe cel cu punga de arginți,
Dar și mulțimi de îngeri!

Aleg ce-i drept, chiar dacă pare greu,
Isus dă biruință,
Cu-arginți nu pot avea pe Dumnezeu,
Ci numai cu credință!
Binecuvântă Doamne pe acel,
Ce Slova împlinește,
Când leagă-o rană, El, Emanuel,
Viața-i fericește!

22/06/2022, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>