M-am rugat cu nerăbdare

M-am rugat cu nerăbdare

M-am rugat-cu tinerețea-mi toată-
Prin Duhul, lui Dumnezeu:
„Te implor cu reverență, Tată,
Din adâncul sufletului meu:

Lăuntric, azi, să mă împodobești
Cu aur, broderii și perle fine,
Ca pe-o prințesă din povești:
Să-mi dai din cer virtuțile creștine!

Umple-mă de: iubire Agape,
De cunoștință, smerenie,
Să fiu de Isus mai aproape,
Să-I semăn în sfințenie!”

Mă așteptam să văd o ușă-n cer
Și, pe-un hulub alb sau în car de foc,
Să zboare peste mine-un înger,
Haina de aur să mi-o dea, pe loc!

Speram, ca o Cenușăreasă,
Să-mi văd zdrențele pierind,
Să mă schimbi, ca zâna cea miloasă,
Prin vrajă, o Mireasă devenind!

Dar ce-ai început să-mi trimiți
Întrecea orice-nchipuire:
Pentru smerire- umilinți,
Și dureri, să răspund cu iubire!

Căci dragostea e-o stare, nu un vis,
E simțământ și e-o decizie,
De a trăi de-acum în paradis,
În mulțumire și-n evlavie!

Mi-ai spus de profunda nevoie
De-a-i înțelege pe frustrați:
Să îi iubesc-e sfânta-Ți Voie-
Pe toți creștinii să-i simt frați!

Taina-nțelepciunii, Doamne, eu
Ți-am cerut-o, cu multă credință,
Însă, comiteam gafe mereu,
Pân-am recunoscut, cu umilință:

„Isuse, n-am călăuzirea
Cum m-am rugat, prin Duhul Sfânt,
Mi-o tot ia înainte firea,
Căci nu aștept divinu-Ți Vânt!”

Cu nesaț, primeam învățătură:
Cuvântul disecam prin știință,
Credeam că-s profundă-n Scriptură,
Având litera, nu cunoștință!

Greu am înțeles a Ta povață:
Cuvântul va lua chip în mine
Când îl voi trăi în Duh și-n Viață,
În lumina faptelor creștine!

Sunt pe roată, în prefacere...
Și am priceput, crescând copii:
E timp pentru flori, de coacere,
Și apoi culegi rodul din vii!

Amin!