M-ai invatat!

M-AI INVATAT!


Când neguri negre, îmi întunecau vederea.
Şi-n lupte grele simțeam slăbind puterea,
M-ai învățat, să merg pe urma paşilor Tăi,
Să nu privesc înspre capcanele celor răi.

Când lacrimi inundau obrazu-mi întristat,
Pe cel ce m-a rănit, să-l iert, m-ai învățat.
Mi-ai dat cântare nouă, să mă veselească,
Să privesc, doar, înspre Împărăţia cerească.

Când sufletu-mi suspina, apăsat de durere,
Cuvântul Tău, m-ai învăţat, că are putere.
Mi-ai arătat păcatul meu, cum te lovea
Şi trupu-Ti pentru a mea salvare, se zbătea.

M-ai învăţat, să nu m-abat din drumul Tău,
Să cercetez orice cuvânt, să mă feresc de rău.
Să cred în Tine, să cred în mântuirea Ta,
Că eşti singura Ușă şi nu mai există alta.

M-ai sfătuit cu mână largă, să dau săracului,
Căci bogăția şi sărăcia, sunt tot ale harului.
Săracul are harul să-nveţe, în lipsă să trăiască,
Bogatul are harul, să-nveţe să dăruiască.

M-ai povățuit, să dau celui flămând, pâine,
Să n-ajung eu, de pâine, să duc lipsă mâine.
Mi-ai învăţat, că pâinea e a Ta, nu-i a mea.
Şi nu trebuie să rămână flămând nimenea.

Mi-ai hrănit sufletul cu pâinea Ta cerească,
M-ai sfătuit s-o dau şi altora, să crească.
Să-mpart din comoara Ta, ce mi-a fost dată,
Măcar un strop din raza-ţi binecuvântată.

Mi-ai arătat, să văd o clipă, splendori din rai,
Minuni... ce nu te lasă, în nepăsare să stai.
Eu, cu ce mi-ai dat, Isuse, mult aş vrea,
Să lucrez cu sfială, curat, spre salva Ta!

Să pot să aduc în suflete, nespusă bucurie,
Să dau din bucuria, ce mi-ai dat-o Tu, mie.
S-aduc la viaţă omul de sub neguri de fum,
Pe toţi sărmanii, ce nu cunosc al Tău drum.
Amin!