M-ai chemat Isuse

Când glasul Tău am auzit, plutind pe calde unde,
Mirat eu am privit în jur, cu ochii mari de spaimă,
Al dragostei fior divin simţeam cum mă pătrunde
Şi-ngenunchiat, primeam smerit, a izbăvirii taină.

Eu nu am înţeles atunci ce mare Ţi-e iubirea,
Când m-ai cules din astă lume, ca pe un spic căzut,
Mi-ai dăruit izvorul vieţii şi casă, nemurirea,
Mi-ai dat speranţa veşniciei şi-al Evangheliei scut.

Am alergat smerit la cruce, plângând de bucurie
Şi-am lepădat a mea povară ce o purtam cu greu,
M-ai strâns la pieptul Tău, Isuse şi-n flori de iasomie,
Ai îmbrăcat umilu-mi suflet, mi-ai dat un cuget nou.

M-ai încălţat cu râvna păcii, mi-ai arătat cununa,
Ce-o voi primi când alergarea aici se va sfârşi,
Cu armătura Ta divinaă mă aperi totdeauna,
Chiar de sunt slab, Tu-mi dai putere şi sorţi de-a izbândi.

Mi-arăţi întinsele ogoare ce-aşteaptă-a fi lucrate,
Geme pământul sub povara atâtor mărăcini,
Degeaba ai murit Tu oare, afară din cetate?
Unde sunt astăzi lucrătorii? Sunt oare prea puţini?

Isuse, m-ai chemat pe nume, acum sunt robul Tău,
Mă rog ca râvna mea să fie răspuns l-al Tău cuvânt,
Tu dă-mi putere în lucrare şi ca Stăpân al meu,
Te voi slăvi o veşnicie, Isuse- Domn Preasfânt!

Chiar de sudori vor curge râuri, viziunea ce mi-ai dat,
Îmi dă curaju-înaintării, căci nu mai este mult,
Când vei veni Isus să seceri ce eu am semănat
Şi nu doresc decât aceasta: de Tine să ascult!

05/05/2006, Deva-Lucica Boltasu