text Poezii crestine

Lumina scoate la iveală

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Efeseni 5:13

Lumina scoate la iveală
Tot ce s-ar vrea a fi ascuns
Și nu există îndoială,
Nu e cu Dumnezeu tocmeală.
El e de oameni nepătruns.

Dumnezeu este lumină,
Și întuneric în El nu-i.
Cei smeriți la El să vină.
El îi scapă de-orice vină
Și pot fi pe veci ai Lui.

Întunericul e osândit
Când de sus vine lumina.
Cel ce-i mândru, ipocrit,
Hulește pe pocăit,
Pentru că i se-arată vina.

Lumina nu e acceptată
Unde domnește-ntunecimea,
Pentru că se vede-n dată
Trăirea care-i vinovată;
Dar o iubește lumea.

Lumina face diferența
Dintre păcat și murdărie.
Când cerul și-a făcut prezența,
Păcătoși-și văd carența
Și-i cuprinde-atunci mânia.

Nu pot merge împreună
Cei ce au rodiri din fire
Cu cei ce trăiesc în lumină
După Scriptura Divină.
E-o deosebire de gândire.

Cei ce au primit lumina
Se curăță de orice pată.
Și depășind prin har rutina,
Îndepărtează și rugina
În orice parte se arată.

Broasca poate să trăiască
Și în apă, și pe uscat,
Și tot mereu să orăcăiască.
Așa e firea pământească,
Creștinismul cu păcat.

Lumina cea care-i de sus
Ne dă mereu sensibilitate.
Din zori și până în apus
Prin Duhul Sfânt de la Isus
Ne luptăm cu-orice păcate.

Duhul Sfânt ne-nștiințează
De uneltirea celui rău;
Ne trimite câte-o rază
Și ne ține mintea trează
Ca să biruim mereu.

Lumina scoate la iveală
Mijloacele de amăgire
Și nu cădem la învoială
Cu cei ce vin plini de spoială:
Teologi cu pregătire.

Lumina Lui este sublimă
Și-aduce lacrimi de căință.
Nu prin vorbe se afirmă,
Ci prin Duhul se exprimă
Și-aduce-n suflet pocăință.
Amin.
(Sâmbătă, 2 august 2025)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>