text Poezii crestine

Locuri

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
Locuri dragi de care ne-avem inima legată
nu sunt sate sau oraşe,
ci-s fiinţe
şi-amintiri.
Căci acolo unde n-avem amintiri
sau feţe scumpe,
nu-i nimic să ne atragă
şi nicicând să le dorim.

Când numim vreun loc
vreodată,
nu gândim la grămădirea
de clădiri sau de cocioabe,
ci la ceea ce iubim:
la fiinţele plăcute şi-amintirile frumoase
sau amare,
ce de-acolo ne atrag, sau ne resping.

Partea noastră din fiinţă
cu iubire sau durere
ce-am trăit-o într-o vreme
sau cu cineva-ntr-un loc,
- este ceea ce ne-atrage totdeauna cu putere
şi tot locul se reduce
pentru noi
la preţul lor.

În vreun loc cu cât mai multe ni-s fiinţele iubite
şi cu cât mai mult acolo am trăit mai cu folos,
cu atât mai mult de-acolo ne e inima legată
şi simţim întotdeauna că spunându-l, tresărim.

Dacă toţi cei dragi ai noştri
s-ar afla-ntr-un loc pe lume
inima ne-ar fi întreagă
numai într-un singur loc...
Dar când i-am iubi puternic
pe toţi oamenii de-oriunde,
cum Hristos ne porunceşte,
peste tot ne-ar fi la fel.

Cerul este locul unde Tatăl nostru Dulce
şi Mântuitorul nostru
şi Mângâietorul Sfânt,
şi tot ce iubim puternic
cu tot sufletul,
fierbinte,
căci acolo se adună toţi ai noştri
rând pe rând...

De aceea când Îi spunem Numele Cel Scump,
tresare
inima întotdeauna de iubire şi de drag,
căci Acolo-i casa noastră şi fiinţele iubite,
şi nimic n-avem pe lume mai de preţ
şi mai dorit!

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>