lebede negre

Pe cerul înnorat,
câteva lebede negre zboară.
Un gând ciudat
mi-a spus că seamănă
cu nişte ghilimele,
şi un citat
din Dumnezeu
este distanţa dintre ele.

Lumea întreagă-i un citat,
un scurt citat
dintr-un roman pe care unii, bieţii,
nu l-ar vrea publicat.
Lumea întreagă-i un citat
din „Cartea Vieţii”.

Citez un paragraf
ce îmi răsună cu ecou
în minte:
„Căci iată Eu fac ceruri noi
şi un pământ nou;
aşa că nimeni nu-şi va mai aduce-aminte
de lucrurile trecute.”
Tac cerurile după acest citat,
tac cerurile, mute...
şi în tăcere, stelele,
ca litere, stea după stea,
scriu încă un citat din Dumnezeu:
„Aceasta e porunca mea,
să vă iubiţi unii pe alţii
cum v-am iubit Eu.”

Pe cerul înstelat,
lebede negre zboară,
fâlfâind agitat
aripi de stele.
Un vânt curat,
şoptit mi-a spus
că seamănă întradevăr
cu nişte ghilimele...
dar şi cu părul lui Isus.